Victor Ponta spune că PSD, partidul pe care l-a condus ani de zile și din care a plecat în urmă cu cva timp, va obține 25% la alegerile locale și alegerile parlamentare anticipate. Fostul premier mai spune că foștii săi colegi vor fi mai puternici alături de partidul său, Pro România.
Așadar, Victor Ponta nu exclude o alianță cu Partidul Social Democrat, mai ales de când Virica Dăncilă a fost înlăturată de la conducere.
”PSD singur ia 25%, cu o alianță pe stânga va lua peste 32%, poate chiar 35%. Pentru PSD ar fi utilă o perioadă de opoziție de 4 ani pentru că așa se pot reforma și pentru Pro România ar fi bună opoziția, pentru că suntem mici.
Victor Ponta sune că 4 ani în opoziție vor întări PSD-ul, deoarece va avea timp să se reformeze și să scape de actualii baroni locali, care trag partidul înapoi. Fostul premier mai spune că partidul său, Pro România, va avea un scor mai mare decât cel obținut la alegerile europarlamentare.
”Cred că în România este nevoie de o opoziție de stânga, de o opoziție puternică, care să-i reprezinte pe oamenii de stânga. 4 ani de opoziție ar fi utili pentru PSD, pentru că în această perioadă ar putea trimite baronii la pensie, ar putea să vină cu oameni noi.
Cred că Pro România va lua peste scorul de la europarlamentare. Am luat 6,5% la europarlamentare, iar acum vom lua 8-9%. Suntem mai puternici decât acum un an”, a spus Victor Ponta, la Gândul Live.