Categorie: Autor:

Vica Blochina e sinceră. În 2020 vrea să înoate în bani: „Dacă eu sunt bine, toată lumea e bine”

Vica Blochina e una dintre cele mai sincere vedete de la noi. Lituanianca, fosta lui Victor Pițurcă, spune că pentru anul 2020 își dorește bani, mai presus de orice.

Vica Blochina: „Îmi doresc bani, foarte mulți bani”

Vica a renunțat la a-și dori tot felul de lucruri care sună a clișee și susține că din acest punct de vedere s-a lecuit.

Dacă e vorba de bani, aceștia sunt bineveniți, căci banii ar face-o mai fericită ca orice altceva. Cât despre bărbați, căsnicie și tot ce ține de iubire… să se ducă pe apa sâmbetei!

A vorbit și despre noua ei afacere

„Îmi doresc să fac foarte mulți bani. Nu pot să mint să zic că vai îmi doresc fericire și să fie totul în echilbru, să fiu zen. Nu. Eu îmi doresc bani, foarte mulți bani”, a mărturisit femeia pentru libertatea.ro.

„E firesc să-mi doresc să am familia fericită, să văd părinții cât se poate de des, dar cel mai important eu să fiu bine. Dacă eu sunt bine, toată lumea în jurul meu este bine”, a mai declarat Blochina.

„Vreau să-mi dovedesc mie că se poate că prea mult am trăit din televiziune și nu am avut timp să fac niciun business. Cred că vreau să-mi dovedesc că pot să fac și că pot să ajung foarte sus”, a continuat Vica.

„Până acum nu am fost singură în afacerea cu lenjerii de pat, dar acum sunt singură. Nu sunt milionară. Încă. Anul trecut, la o emisiune, m-au întrebat ce vreau să fac în 2019, dacă vreau să mă mărit, dacă mai vreau să fac copii”, relatează vedeta.

„Le-am zis din start că nu, că în 2019 vreau să fac mulți bani. Și asta am făcut. Nu m-au interesat soți, bărbați, nimic. Din punctul ăsta de vedere chiar pot să zic că am avut un an bun, mai ales spre finalul anului. Relațional am fost praf, dar financiar mi-am mers bine. Pe lângă lenjerie de pat mai am și magazin online cu accesorii multe”, încheie lituanianca.