Unul din cele mai de succes seriale produse de Netflix, La casa de papel, va avea o continuare și în anul 2020. Compania a anunțat pe Facebook data la care va avea loc premiera celui de-al patrulea sezon.
Fanii producției care a înnebunit întreaga planetă au aflat, așadar, când se va da drumul pe platforma Netflix noilor episoade: 3 aprilie 2020!
Serialul, încă de la lansarea primului sezon, a doborât toate recordurile. În primul rând, este cel mai urmărit serial străin în limba spaniolă de pe platforma video, majoritatea serialelor de succes fiind în engleză.
Mai mult de atât, în prima săptămână de când a fost lansat sezonul trei, vara asta, peste 34 de milioane de utilizatori Netflix au văzut deja episoadele.
Serialul Casa de papel pornește povestea de la un personaj misterios, intitulat El Profesor, care pregătește o super-lovitură.
Pentru ca planul său să nu de greș, acesta ia în echipă opt persoane care nu au nimic de pierdut. Scopul principal este să intre în Monetăria Regală Spaniolă ca să tipărească 2,4 miliarde de euro.
Aceștia se izolează timp de 11 zile în care se ocupă de zeci de ostatici și de alte forțe de elită ale Poliției.
În cel de-al treilea sezon, banda de infractori abili se reunește pentru a salva un membru care fusese capturat.
Pelicula este una dintre cele mai de succes produse vreodată de spanioli și se filmează în mai multe țări. Compania Netflix a achiziționat drepturile de difuzare ale poveștii, fiecare episod având o durată între 40 și 50 de minute.
Personajele, multe dintre ele cu nume de orașe, sunt interpretate de actori cunoscuți în Spania. Dintre aceștia îi amintim pe Ursula Corbero (Tokio), Paco Tous (Moscova), Miguel Herran (Rio), Alvaro Morte (Profesorul), Pedro Alonso (Berlin) și Juan Fernandez (colonelul Prieto).
În Spania, pelicula este difuzată nu doar de platforma Netflix, ci și de televiziunea generalistă Antena 3, parte a trustului media A3media.