Vasi Borcan, concurentul de la iUmor care a impresionat juriul! Cheloo: ”A venit cu niște glume care pe mine m-au șocat”

Vasi Borcan a fost una dintre prezențele impresionante la iUmor. Acesta a reușit să îl impresioneze chiar și pe Cheloo, făcându-l să spună „a venit cu niște glume care pe mine m-au șocat”. Bărbatul nu a adus numai răsete pe scena show-ului, ci și o lecție de viață.

Vasi Borcan, concurentul de la iUmor care a impresionat juriul

Originar din Iași, la vârsta de 12 ani a fost imobolizat în scaun cu rotile din cauza unei distrofii musculare care, în ciuda faptului că și-a pierdut forța fizică, a dovedit o tărie psihică rară. „Viața m-a pus în situația de a-mi înfrunta temerile, reținerea, rușinea chiar”, a spus Vasi.

Bărbatul a venit cu un număr bine gândit de stand-up care s-a bazat pe autoironia sa și, mai mult, a glumit pe seama neajunsurilor de zi cu zi. De asemenea, impresionat de forța interioară a ieșeanului a rămas și Mihai Bendeac.

Bărbatul a venit cu un număr bine gândit de stand-up care s-a bazat pe autoironia sa

Jurații pot deveni antrenori concurenților favoriți printr-o ”carte verde”

„În astfel de situații, îmi dau seama cât de penibil sunt, cât de ridicol sunt ca om atunci când, ca o divă proastă, încep să mă plâng și să spun că am un milion de probleme. Aproape sigur că nu mă voi schimba, dar vă mulțumesc că mi-ați reamintit că sunt penibil atunci când sunt depresiv”, a spus Mihai.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, la Antena 1, Bendeac, Cheloo și Delia vor avea de jurizat numerele concurenților veniți din toate părțile lumii, însă vor fi nevoiți și să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau să nu îi mai vadă vreodată. Pentru situații controversate în cazul în care unul dintre cei trei jurați nu era mulțumit de prestația concurentului și nu a obținut suficiente voturi, există soluția ca jurații să folosească o ”carte verde”, care le oferă soluțua să devină antrenori pentru un concurent și îi ajută să revină cu un număr mai bun.