Valentina Pelinel a uitat pentru câteva ore de drama rin care trece, după încarcrarea soțului spu, Cristi Borcea, și a mers la o petrecere. Frumoasa vedetă a fost nevoită să meargă la ziua unei prietene foarte bune de-alea sale. Partener de petrecere i-a fost nimeni altul decât Milan, fiul său și al lui Cristi Borcea.
Soția lui Cristi Borcea s-a îmbrăcat sport, și-a luat copilul și a plecat la petrecere, unde a făcut mai multe poze c sărbătorita, dar și celelalte invitate. „Vă mulțumesc scumpele mele prietene pentru că mi-ați fost alături și azi și pentru că mi-ați făcut ziua mai frumoasă. 15.05.2019 este pentru mine acum o zi specială, deosebită pentru că v-am avut pe voi lângă mine și am făcut lucruri spontane și frumoase, emoția trăită alături de voi ne definește prietenia”, a scris Elena Ciftci în dreptul imaginii cu Valentina Pelinel și celelalte prietene ale sale.
Valentina Pelinel trece prin momente grele. Este o perioadă tristă din viața ei, chiar dacă a adus pe lume recent două fetițe gemene. Bucuria nașterii gemenelor Indira Maria și Rania Maria a fost umbrită de arestarea soțului său, Cristi Borcea, care a fost condamnat la o sentință de 5 ani de închisoare.
În data de 12 septembrie 2018, frumoasa Valentina Pelinel s-a cununat civil cu milionarul Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună trei copii. Pe Milan, care a venit pe lume în anul 2016, dar și pe gmenele Indira Maria și Rania Maria., care s-au născut pe data de 1 martie 2019.
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia. Verdictul a fost dat de Înalta Curte de Casație și Justiție. În același dosar, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a primit și el 5 ani, iar fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, care se află în Madagascar, a primit 9 ani de închisoare. Acesta din urmă însă urmeazăsă fie adus din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa în țară.