Categorie: Autor:

Va fi sau nu interzis Uber? Ce prevede proiectul de lege privind taximetria ilegală

Proiectul de ordonanță de urgență aflat în dezbatere la Ministerul Dezvoltării a stârnit o dezbatere aprinsă privind interzicerea taximetriei ilegale și una dintre întrebările rămase, multă vreme, fără răspuns este dacă și Uber va fi scos în afara legii.

Va fi sau nu interzis Uber? Ce prevede proiectul de lege privind taximetria ilegală

Proiectul de lege nu interzice activitățile de ridesharing, însă face mult mai ușoară sancționarea șoferilor Uber, este concluzia celor de avocat.net, care au analizat documentul și au descoperit prevederea care le va face viața grea acestora.

Documentul prevede că amenda de la 1.000 la 5.000 de lei va fi aplicabilă „persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3) (adică fără autorizare de transport persoane/mărfuri, obținută în condițiile Legii taximetriei)”. Practic, se renunță la sintagma „în mod repetat”, care făcea aproape imposibilă amendarea șoferilor.

Va fi sau nu interzis Uber? Ce prevede proiectul de lege privind taximetria ilegală

Ce spun inițiatorii legii

„Este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancţiunea”, au spus iniţiatorii proiectului de ordonanță aflată în dezbatere la Ministerul Dezvoltării. Potrivit unui studiu IRES, peste 2,5 milioane de români sunt utilizatori ai aplicațiilor de mobilitate urbană și peste 80% apreciază că le-ar fi mult mai greu să găsească o mașină în absența acestora.

Eficienţa, rapiditatea, siguranţa, calitatea serviciilor şi evaluarea comportamentului şoferului sunt lăudate de utilizatorii acestor explicații, cei mai mulți dintre ei având, de-a lungul timpul, experiențe neplăcute cu șoferii de taxi din Capitală și din marile orașe ale României. Danemarca, Italia și Portugalia au interzis Uber. Pe de altă parte, Madridul și Berlinul au pus condiții șoferilor: să aibă licențe de taxi și să fie plătiți cu cel puțin un salariu minim.