Ipoteză uluitoare într-un subiect care continuă să stârnească controverse. Fiecare dintre noi s-a întrebat măcar o dată-n viață dacă există sau nu Dumnezeu. Încercând să descopere răspunsul, oamenii de știință au ajuns la o concluzie care te va uimi.
Fizicianul brazilian Marcelo Gleiser a fost distins cu premiul Templeton, acordat în fiecare an unei personalități care pune în evidență „dimensiunea spirituală a vieții”. Omul de știință încearcă să elimine barierele dintre religie și știință, pentru a putea răspunde în sfârșit la una dintre cele mai arzătoare întrebări ale omenirii: dacă există sau nu Dumnezeu.
Deși se declară ateu, profesorul de fizică și astronomie, specializat în cosmologie, născut în Rio de Janeiro susține că existența lui Dumnezeu este un lucru cert. „Ateismul nu este compatibil cu metoda științifică” , a declarat Marcelo Gleiser.
În favoarea teoriei sale, fizicianul susține că „ateismul este o credinţă într-o necredinţă. Negaţi categoric ceva împotriva căruia nu aveţi nicio dovadă”. „Îmi păstrez mintea deschisă, pentru că înţeleg că avem cunoştinţe umane limitate” , a mai spus omul de știință.
„Primul lucru pe care îl citiţi când deschideţi Biblia este povestea unei creaţii. Evrei, creştini, musulmani: indiferent de religie, toţi vor să ştie cum a apărut lumea” , a declarat Marcelo Gleiser.
„Este o problemă cunoscută în filosofie, cea a primei cauze: suntem limitaţi. Ei văd ştiinţa ca pe un duşman pentru că au o viziune învechită potrivit căreia oamenii de ştiinţă încearcă să-l ucidă pe Dumnezeu încercând să rezolve misterul originilor. Ştiinţa nu îl ucide pe Dumnezeu” , a conchis fizicianul.