Un nou atac armat i-a îngrozit vineri pe cetățenii din Statele Unite ale Americii. De data aceasta, două persoane au fost împușcate mortal în parcarea unei clădiri de birouri din Harris County (Texas), iar alte șapte s-au ales cu răni grave. Potrivit medicilor, una dintre victime se află în stare critică, având șanse foarte mici de supraviețuire.
Sâmbătă seara, în jurul orei 21:30, mai mulți locuitori din orășelul texan au alertat autoritățile, speriați de împușcăturile puternice. Nefericitul eveniment a avut loc într-o zonă rezidenţială, în timp ce un grup de bărbați filmau un videoclip în parcarea unei clădiri de birouri înconjurată de locuințe.
„Erau şi alte maşini acolo şi credem că se filma un videoclip muzical când, brusc, practic au fost luaţi prin surprindere, credem, de indivizi în maşini şi/sau pietoni care au tras mai multe focuri de armă către zona parcării”, a spus Gonzalez”, a declarat șeriful Ed Gonzalez.
Pentru moment, oamenii legii nu știu câte persoane au deschis focul asupra tinerilor artiști. Urmează ca ancheta să stabilească identitatea atacatorilor, dar și motivele exacte care au dus la producerea acestei tragedii. Trebuie spus că victimele sunt hispanici tineri, de aproximativ 20 de ani.
Din păcate, nu este singurul incident de acest gen care a șocat și revoltat locuitorii din Texas în anul ce stă să se încheie. Cu doar câteva luni în urmă, șapte oameni au fost uciși, după ce un bărbat aflat într-un automobil a deschis focul la întâmplare asupra trecătorilor. Totodată, alte 20 de persoane au fost grav rănite în urma atacului. Potrivit autorităților de peste ocean, printre victimele împușcate mortal se numără și trei polițiști.
Totul a pornit de la un banal control de rutină pe șosea. Polițiștii au tras pe dreapta o mașină, însă șoferul a deschis focul asupra lor. A demarat câteva secunde mai târziu, împușcând la întâmplare oamenii care se aflau pe stradă.
Ulterior, atacatorul și-a abandonat autoturismul, a furat o furgonetă de poștă și a mers într-un oraș învecinat, unde a continuat să tragă în trecători. Încolțit de oamenii legii într-o parcare, bărbatul de 30 de ani a fost ucis în schimbul de focuri ce a urmat.
„Când vă băgați la somn cu membrii familiilor voastre, să-i îmbrățișați și să-i țineți strâns. Nimeni nu garantează că vor mai fi a doua zi.
Îmbrățișați-vă strâns familiile, arătați-le iubire și rugați-vă pentru medicii noștri, pentru aceste victime și pentru familiile victimelor. Stați aproape de persoanele iubite”, a declarat medicul Russell Tippin.