Un bărbat din județul Brăila este cercetat de polițiști pentru că ar fi mâncat-o pe Emilia, o gâscă cu gâtul roșu protejată prin lege! Bărbatul este interogat în aceste momente de polițiștii care au fost conduși la casa sa de către semnal GPS emis de aparatura instalată pe gâsca respectivă.
Ornitologii au intrat în panică de două zile, de când semnalul exemplarului protejat de lege emitea dintr-o curte din județul Brăila. Imediat s-au gândit la ceea ce este mai rău, iar bănuielile le-au fost adeverite atunci când au ajuns la adresa respectivă.
Emilia fusese vânată și mâncată de proprietarul gospodăriei respective. Mai mult decât atât, urme din pasărea protejată de lege au fost găsite și în curtea gospodăriei, semn că braconierul și-a hrănit și câinele cu resturi din gâsca cu gât roșu!
Lângă resturile din curte au fost găsite inelele ornitologice și emițătorul care l-a dat de gol pe braconier. „Lună extrem de neagră pentru o specie protejată – gâsca cu gât roșu. Din decembrie până acum, am pierdut 3 exemplare cu emițător. Ultima din ele, Emilia, a fost găsită azi în curtea unui sătean din Victoria, județul Brăila.
Resturi din pasărea protejată de lege fuseseră date …la câine. Lângă bucăti din ea, emițătorul și inele ornitologice aplicate de specialiștii din proiectul Safe Flight for Redbreasts, în care suntem parteneri.
Vom reveni cu informații, pentru că alături de biologi, la Victoria se află și autoritățile române care anchetează acest caz – pentru că este un posibil caz de braconaj”, precizează într-un mesaj Societatea Ornitologică Română.
Potrivit paginii oficiale a programului Safe Flight for Redbreasts de protejare a gâștei cu gât roșu, ornitologii spun că ”gâscă Emilia a fost unul dintre cei mai de valoare furnizor de date cu peste 7200 de locații GPS de peste 10 luni”.