Polițiștii din Olt au prins un bărbat din Caracal pe care autoritățile din Franța îl căutau pentru furturi al căror prejudiciu este estimat la un milion de euro, transmite News.ro.
Bărbatul de 45 de ani a fost prin în urma investigațiilor făcute de polițiștii din Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Olt.
Pe numele acestuia fusese emis un mandat european de arestare pentru furturile comise pe teritoriul francez.
În acest dosar sunt cercetate mai multe persoane.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore urmând a fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.