Asteroidul cunoscut sub numele de EA2, de dimensiuni destul de mari, se va apropiat de planeta noastră în cursul zilei de 22 martie. Acesta se va afla și la o distanță ceva mai mică decât distanța dintre Pământ și Lună, conform site-ului oficial NASA. Agenția Spațială Americană a specificat faptul că asteroidul va trece la o distanță de 305.000 km de Pământ, mai scurtă cu 80 de km de cea dintre Terra și Lună. La momentul actual, asteroidul se deplasează cu o viteză de 5,37 km/secundă.
NASA a declarat, în cadrul unui mesaj oficial, că un asteroid de dimensiuni semnificative se îndreaptă spre Terra. Acesta este botezat ES2 și este la 305.000 km distanță de Pământ, adică aproximativ cu mai puțin de 80 de km distanță între Pământ și Lună. Astreroidul se deplaseacă acum cu viteza de 5,37 de km/secundă, având diametrul de aproape de 24 de metri.
Un alt asteroid, de3 17 metri, a spart ferestrele în nu mai puțin de șase orașe din Rusia. Totul s-a petrecut pe data de 15 februarie 2013. Din păcate, atunci, aproximativ de 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Asteroidul EA 2 se va apropia din nou, în martie 2131, de Pământ, iar trecerea sa din anul curent, va fi în cursul zilei de 21 spre 22 martie, la orele 03:53.
Un mic asteroid a mai trecut aproape de Pământ în octombrie 2017, la doar 44.000 de km distanță de Terra. „Nu va atinge Pământul”, a declarat AFP, Detlef Koschny, codirector al secției Near-Earth Objects (NEO) al ESA.„Sateliții cei mai îndepărtați se află la 36.000 km de Terra. Prin urmare va trece destul de aproape”, a subliniat Densing.„Este vorba de un corp de dimensiuni mici, de mărimea unei case”, a precizat Detlef Koschny. Asteroidul avea între 15 și 30 de metri și le-a oferit oamenilor de știință oportunitatea de a studia mai multe despre acesta.