Cornel Galeş a murit în urma unui cumplit accident rutier, produs în Spania. Vestea a provocat un adevărat şoc în lumea mondenă, pentru că nimic nu prevestea acest dezastru. Acum, încep să iasă la iveală tot mai multe detalii legate de moartea acestuia.
Conform celor mai recente informaţii apărute, văduvul Ilenei Ciuculete a fost la un restaurant cu câteva ore înainte de producerea tragediei, unde petrecuse în compania unor prieteni. Interesant este că, pe 28 noiembrie, cu 3 zile înainte să îşi piardă viaţa, acesta postase pe Facebook melodia „Atât de singur” a celor de la Talisman.
Mulţi dintre prietenii virtuali ai acestuia cred că este vorba de un mesaj cu subînţeles şi că Galeş nu trecea prin cele mai bune momente. La momentul, respectiv, prietenii săi de pe Facebook i-au transmis să fie puternic şi că viaţa va merge înainte. Nimeni nu avea de unde să ştie ce o să urmeze.
Acum, pe contul de socializare al lui Cornel Galeş sunt o mulţime de mesaje de condoleanţe, iar cei care l-au cunoscut îi deplâng moartea. Mai mult decât atât, au apărut voci care au spus că prin ultimul mesaj pe care l-a postat, acesta şi-a prevestit sfârşitul. „Omul acesta… si-a prevestit sfârşitul… Suntem ca valurile mării care se potolesc atunci când ating ţărmul…Cornel a atins ultimul ţărm…Hristos să-l intâmpine la portile cerului!”, este unul dintre comentariile de pe pagina lui Galeş.
Alţii sunt de părere că Ileana Ciuculete l-a chemat la ea pe cel care i-a fost partener de viaţă. „Ileana l-a iubit atât de mult că l a chemat la ea! Dumnezeu sa i odihnească în pace!”, este un alt mesaj apărut pe pagina de socializare a lui Cornel Galeş. Momentan, nu există foarte multe informaţii despre accidentul rutier în care şi-a găsit sfârşitul, însă este de aşteptat ca astăzi şi mâine să apară mai multe informaţii oficiale.