Andreea Bălan naște astăzi! Vedeta se află chiar în aceste momente la Spitalul Sanador din București. Artista se bucură pentru că își va aduce pe lume cel de-al doilea copil. George Burcea are emoții enorme pentru că își va ține pentru prima oară în brațe a doua fetiță. Nu cu mult timp înainte, cuplul a anunțat cum au ales numele și care sunt ultimele detalii. Andreea Bălan are un canal de youtube unde aduce fanilor săi ultimele informații despre sarcină, dar și despre carieră.
Andreea Bălan se află chiar acum la Spitalul Sanador, unde își va vedea cea de-a doua fetiță pentru prima oară. „Dragii mei, azi e ziua cea mare si peste cateva ore Bebe Clara va veni pe lume ??Suntem foare emotionati si abia asteptam sa o vedem❤️ Sa imi tineti pumnii!!!”, a fost mesajul de pe un site de socializare al artistei, cu doar câteva clipe înainte să intre în operația de cezariană. Andreea Bălan a recunoscut că intervenția îi este mai la îndemână decât nașterea pe cale naturală și că prima oară s-a simțit excelent, așa că a ales același lucru și pentru a doua fetiță.
Urmăritorii artistei s-au bucurat extrem de tare pentru vestea minunată, astfel că i-au urat cele bune și o recuperare cât mai ușoară. Aceștia așteaptă cu nerăbdare primele fotografii cu micuța Clara Maria și cu apariția sa în spațiul public.
„O să o cheme Clara Maria. Este un nume scurt, frumos. Și o să o cheme Burcea-Bălan, în loc de Bălan-Burcea. O să fim o familie cu patru nume diferite”, a spus Andreea Bălan în cadrul unui video de pe propriul canal de youtube.