Este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi și încasează sume impresionante de bani pentru fiecare proiect în care decide să se implice. La sfârșitul lunii octombrie, Mihaela Rădulescu a revenit pe meleagurile noastre, ocazie cu care și-a rotunjit serios veniturile, odată cu semnarea a două contracte care îi vor aduce în cont mii de euro.
„Diva de la Monaco”, cum a fost poreclită în momentul în care a ales să părăsească România, și-a dat acordul să apară în noul sezon al emisiunii Ferma, difuzate de Pro TV, iar suma de bani pe care o va primi în schimbul serviciilor sale reprezintă un tun financiar în toată regula. Potrivit click.ro, mai-marii postului din Pache Protopopescu au fost nevoiți să bage adânc mâna în buzunar pentru a o convinge să accepte încă o dată rolul de gazdă a reality show-ului care va reveni cel mai probabil „pe sticlă” în ultima parte a anului viitor.
În ceea ce privește locația în care vor avea loc filmările producției care a cucerit audiențele în primăvară, sursa citată notează că ar putea fi aleasă o zonă mai caldă, foarte probabil în Delta Dunării. Totodată, Mihaela Rădulescu a fost solicitată de un cunoscut lanţ de magazine pentru a avea o apariţie într-una dintre reclamele sale.
Pe lângă succesul indiscutabil pe plan profesional, îndrăgita prezentatoare TV se poate considera împlinită și în ceea ce privește viața sentimentală. La cei 50 de ani ai săi, Mihaela Rădulescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Felix Baumgartner, un parașutist austriac, renumit pentru cascadoriile periculoase pe care le-a realizat de-a lungul carierei.
De altfel, cu ocazia aniversării relației lor, Felix a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, atașând și o imagine în care apare împreună cu iubita sa. „Aniversare de cinci ani fericită, iubirea mea. Îţi mulţumesc pentru toate momentele remarcabile petrecute împreună. Te iubesc! #felixbaumgartner #mihaelaradulescuschwartzenberg #anniversary”, a scris acesta pe Instagram.