Transportatorii, miting urmat de proteste naționale! Ce se va întâmpla în Piața Victoriei

Nemulțumiți că Guvernul nu a oferit niciun răspuns pentru revendicările transportatorilor români, aceștia au anunțat că vor organiza un miting de protest în capitală, pe 21 februarie. La protestul ce va avea loc în Piața Victoriei și-au anunțat prezența reprezentanții tuturor asociațiilor transportatori din cadrul Federației Operatorilor Români de Transport.

Aceștia  anunță că vor face deplasarea la București prin intermediul mijloacelor de transport mărfuri și pasageri, luând totodată decizia de a întrerupe activitatea pe o perioadă nedeterminată. De asemenea, FORT și-a exprimat intenția de a relua protestele și la nivel național.

Protestul transportatorilor ar putea fi la nivel național

Transportatorii ies la atac. Pregătesc proteste ample în București și în restul țării

„În plină dezbatere europeană a noilor modificări legislative aplicabile sectorului de transporturi la nivel european și în contextul în care România deține Președinția Consiliului Europei, Guvernul se întoarce cu spatele la solicitările transmise de FORT și refuză dialogul, în timp ce Ministerul Transporturilor se află sub o conducere interimară după ce a beneficiat de prestația unui ministru care a generat un întreg haos în acest sector de activitate. Solicitările FORT de a se întâlni cu reprezentanții Guvernului României nu au primit un răspuns favorabil, cu toate că agenda discuțiilor este una extrem de importantă pentru viitorul transporturilor rutiere. Refuzul de a dialoga este inexplicabil, mai ales dacă se ține cont de aportul transporturilor autohtone la bugetul de stat”, se arată în comunicatul transmis de Federație.

Pe fondul acestor nemulțumiri, FORT atrage atenția că va organiza ample mișcări de protest, atât în capitală, cât și la nivel național, dacă membrii Guvernului vor continua să refuze orice dialog. De asemenea, Federația Operatorilor Români de Transport precizează că a adresat deja Guvernului României o adresă oficială solicitând organizarea de urgență a unei întâlniri, în care să fie supuse discuției revendicările sale. Conform FORT, deși transporturile reprezintă sectorul ce mai profitabil din punct de vedere economic, politicienii au mereu tendința de a-l ignora total.