Traian Băsescu a vorbit despre partidele unioniste, în contextul sărbătoririi Micii Uniri de la 24 ianuarie. Fostul președinte, cunoscut pentru faptul că a sprijinit activ unirea dintre România și Republica Moldova, se arată acum siderat de felul în care s-a dus în derizoriu mișcarea unionistă de peste Prut.
Traian Băsescu a vorbit în cadrul evenimentului „Convenția Românilor de Pretutindeni”. El s-a arătat siderat de faptul că tot mai multe mișcări de unificare au apărut peste Prut, dar acestea nu au un efort colectiv.
„Moldova nu duce lipsă de unioniști, sunt vreo 6-7 partide unioniste, dar aici demagogia este la cote înalte. Nu poți să îi aduci la aceeași masă, nu se pot uni pentru că spun că ăla a fost cu ăla, celălalt a fost cu celălalt. Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”, a spus Traian Băsescu.
Fostul președinte a vorbit și despre politicienii români care vorbesc fără să aibă cunoștință de cauză despre Moldova: „Foarte mulţi vorbesc degeaba despre Moldova pentru că nu înţeleg nimic şi lucrul acesta puteţi să-l vedeţi în abordarea politică din România. Lipsa de înţelegere a ce înseamnă România ciuntită este atât de mare, încât subiectul reunificării ţării este un subiect care mai mult plictiseşte dacă îl aducem în discuţie”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu a vorbit și despre faptul că ruptura Basarabiei de România este un eveniment condamnat de Parlamentul European, motiv pentru care Unirea trebuie să rămână în continuare un obiectiv pentru autoritățile române:
„Dincolo de asta, avem un act politic extrem de important, rezoluţia Parlamentului European cu privire la Pactul Ribbentrop – Molotov şi pe care eu am considerat că trebuie tratată ca o continuare a declaraţiei Parlamentului României că este gata pentru unirea cu Republica Moldova.
Unirea trebuie să rămână obiectivul nostru fundamental: reîntregirea ţării. Dacă privim la realităţile noi, după cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să recunoaştem că singura ţară care nu a lichidat efectiv efectele Pactului Ribbentrop – Molotov suntem noi”, a mai spus fostul președinte.