Traian Băsescu a transmis un mesaj direct la adresa Vioricăi Dăncilă. Fostul președinte al României nu a ezitat și a discutat despre căderea guvernului în urma moțiunii de cenzură. De altfel, Băsescu spune că de fapt, „guvernul a fost trântit de PSD”. S-a întâmplat lucrul acesta pentru că premierul nu a fost obișnuită să gestioneze „jocurile” din partid. Mai mult de atât, Băsescu a numit-o pe Dăncilă „un om politic experimentat, dar nu suficient de inteligent”.
Pentru fostul președinte nu este valabilă informația conform căreia inclusiv Viorica Dăncilă ar fi răsuflat ușurată că a scăpat de guvernare, ținând cont că în 2020 ar fi necesare 36 de miliarde de euro pentru o altă etapă de mărire a pensiilor și salariilor. „Viorica Dăncilă este un om politic experimentat. S-a și văzut. În afară de erorile de exprimare, s-a văzut că e un om politic experimentat, nu suficient de inteligent însă să gestioneze toate jocurile politice.
Nu e obișnuită să gestioneze jocuri în interiorul propriului partid. De fapt guvernul a fost trântit de PSD. Aripa Ponta, care provine integral din PSD, a avut un rol determinant. Cum putem spune că cele 17 voturi ale PMP-ului au fost cruciale pentru ca Dăncilă să cadă”, a declarat Traian Băsescu la Digi24. Acesta a acuzat și o presiune incredibilă la care sunt supuși parlamentarii din partidul lui.
Fostul șef de stat a transmis că au existat ameninţări la adresa unor parlamentari „direct de la PSD”. Aceștia au mers până acolo încât au spus că vor afecta afacerile soţului unei femei parlamentar sau că o concediază pe soţia unui parlamentar de la PMP. „Au recurs la cele mai murdare forme de presiuni asupra oamenilor PMP-ului, plus o propagandă publică”, a declarat Băsescu.
„Pe PMP a fost o presiune incredibilă, cu presiuni de genul „dacă nu votezi cu noi, îi tăiem afacerile soțului tău” sau, „dacă nu votezi cu noi, îți dăm afară soția din serviciu”… Amenințări venite direct de la PSD… Încă nu s-au făcut plângeri, de asta nu-mi permit să spun despre cine este vorba. Asta le-am spus și eu: „Măi omule, ți-a venit acasă, fă plângere.”, a mai adăugat Traian Băsescu