Tradiții și obiceiuri de Dragobete, 24 februarie
Din vremuri îndepărtate, ziua de Dragobete este sărbătoarea iubirii și a bunei dispoziții în România. Sărbătoarea este asemănătoare cu Cupidonul din mitologia romană sau cu Erosul din mitologia greacă. Dragobetele era cunoscut sub numele de ”Năvalnicul”, ”Logodnicul păsărilor” și ”Cap de primăvară”, dat fiind faptul că multe dintre tradițiile acestei zile se referă la îndrăgitul anotimp, primăvara.
De asemenea, a fost percepută și ca un flăcău iubăreț, năzdrăvan și chipeș și, în fiecare an, este sărbătorit îndeosebi în Oltenia și Vestul Munteniei. Înainte, Dragobetele se sărbătorea așa: fetele și băieții, îmbrăcați în haine de sărbătoare, se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci flori de primăvară.
Dacă se găseau fragi înfloriți, îi adunau în buchete și le dădeau fetelor rostind: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.[10] Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!”
Cândva, dacă vremea era frumoasă, tinerele și flăcăii se îmbrăcau în haine noi, se înâlneau în ziua de Dragobete în fața bisericii și porneau spre pădurile și luncile din apropierea satului lor pentru a culege flori de primăvară. Cu toții cântau și glumeau în speranța că vor atrage o nouă iubire.
Când era vreme urâtă, grupul de tineri se aduna la casa unui burlac sau a unui gospodar de frunte și-l omagiau. Pe întâlnire, gazda pregătea o masă festivă plină de bucate și băuturi pregătite în acea gospodărie. În prima parte a zilei, fiecare povestea amintirile frumoase trăite la sărbătoarea Dragobetelui din naul precedent, apoi mâncau din bucate.
De multă vreme se crede că florile culese în această zi atrag noroc. Cândva, tinerii și fetele din Muntenia și Oltenia, unde se celebrează mereu Dragobetele, culegeau primele flori de primăvară întâlnite în cale: ghiocei, viorele și tămăioase. Toate florile adunate erau așezate la icoane, până la sărbătoarea Sânzienelor, pe 24 iunie. În acea zi, florile care au stat la icoană, trei luni, erau puse într-o apă curgătoare din localitate. Fiecare tânără spunea o rugăciune și avea încredere că florile răspândeau în drumul lor dorința de a avea noroc în dragoste.
De Dragobete, potrivit tradiției, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, căci tristețea va atrage ghinion asupra persoanei respective tot anul. Aceasta este zi în care trebuie să predomine voia bună. De asemenea, de Dragobete, bătrânii satului se preocupă mai mult decât de obicei de animalele lor și, mai mult, sacrificarea lor este interzisă.