Suntem tot mai aproape de sfârșitul lumii, iar avertizarea nu vine nici de la Baba Vanga, nici de la Maria Ghiorghiu ori de la îndepărtatul Nostradamus, ci chiar de la Organizația Națiunilor Unite, unul din cele mai respectate foruri internaționale.
„Viața oamenilor depinde de biodiversitate, în moduri care nu sunt întotdeauna aparente sau apreciate. Sănătatea oamenilor depinde în cele din urmă de serviciile ecosistemice: disponibilitatea apei proaspete, combustibilului, surselor alimentare. Toate acestea sunt precondiții pentru sănătatea umană și mijloacele de trai”, a declarat Elizabeth Maruma Mrema, coordonatorul ONU pentru biodiversitate, notează știripesurse.ro.
Oamenii de știință au tras diferite semnale de alarmă cu privire la cât de repede se schimbă ecosistemele de pe planeta noastră exclusiv din cauza noastră, căci oamenii au cea mai mare contribuție la încălzirea globală accelerată care produce an de an situații tot mai dramatice.
Oamenii de știință spun că natura dispare într-un ritm amețitor, de sute de ori mai repede decât media ultimilor 10 milioane de ani. Activitatea umană, potrivit tuturor previziunilor făcute de cercetători, va conduce la al șaselea eveniment de extincție în masă din istoria planetei noastre.
„Afacerile, comunitățile locale, societatea civilă, tineretul, toți, conduși de guverne, trebuie să luăm măsuri. Vorbim de acțiune de mulți ani. Într-adevăr, avem nevoie de acțiuni transformatoare pentru a face diferența”, a adăugat Mrema.
Avertismentul a fost lansat înainte de debutul Forumului Economic Internațional de la Davos, unde pierderea biodiversității a fost indicată drept al treilea cel mai mare pericol la adresa globului pământesc din punct de vedere al probabilității.