Tânăra din Italia, despre care s-a spus că ar fi Luiza Melencu, a oferit primele declaraţii. Aceasta a vorbit în exclusivitate la Antena 3 și a încercat să lămurească întreaga situație în care a fost implicată. Fata a precizat că fratele ei i-a transmis ceea ce se întâmplă în România și recunoaște că ea nu are obiceiul să se uite la televizor. Tânăra a rămas șocată când a auzit ce se petrece și în ce caz este folosită.
„Am aflat de filmare de la fratele meu. Eu nu știam pentru că nu prea mă uit eu la știri, la televizor. Mi-a spus că m-a văzut acolo și nu-mi venea să cred, nu știam ce să fac. Nu vreau să mai apar la televizor pe niciun post. Sunt foarte speriată pentru că m-a sunat familia mea și nu vreau să știe nimic. E viața mea. De ce să apar eu la televizor?
Sunt foarte panicată, îngrijorată și m-am trezit și cu televiziunea. Nu știe nimeni din familie nimic și nici nu vreau să afle. Nu vreau să-mi pun viața în pericol. Dacă află familia mea, mă cert cu ei. Nu îmi e teamă, dar nu aș vrea să apar la televizor, să fiu eu văzută acolo cu ochi răi. Erau doi tipi care probabil m-au filmat. Doi dobitoci. La câți oameni trec pe acolo, nici nu am cum să-mi dau seama.
Eu sunt acea persoană din filmare. Cred că acum o lună-două a fost făcută acea filmare. E plin de românce în zonă, dar eu nici nu vorbesc cu ele. Dar cum de m-a nimerit fix pe mine că semăn cu Luiza. De unde și până unde. Cineva care ar răpi o fată nu i-ar da voie să mai țină legătura cu familia ei”, a spus tânăra a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
Mai mult de atât, la intervenția avocatului Tonel Pop care a întrebat-o dacă o persoană răpită și căutată în toată Europa ar putea fi expusă pe stradă, aceasta a răspuns cât se poate de ferm. „Nu, niciodată”.