Un tânăr român a fost premiat de regina Angliei, Elisabeta a II-a, pentru rezultatele deosebite la învățătură. Cornel Micu este originar din comuna Ghidici, județul Dolj, iar acum studiază la Colegiul Imperial din Londra, în ofertantul domeniu, pe cât de incitant pe atât de promițător pentru viitor, numit Inteligența Artificială.
Tânărul oltean, în vârstă de 20 de ani, a primit Gold Medai (Medalia de Aur), distincție acordată de către Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, drept urmare a rezultatelor excepționale din primul an de liceu la KES Academy Sixth Form, potrivit Ziarul de Craiova.
Profesorii lui se declară impresionați de evoluția românului. „S-a născut în România, a crescut în Italia și vorbește fluent limba italiană. A venit în Marea Britanie în urmă cu trei ani și vorbea foarte puțin limba engleză”.
„Este o realizare fantastică să îți susții examenele în a treia limbă pe care o cunoști”, a declarat Chris Teanby, asistent principal în cadrul KES Academy, pentru KLFM. Unul dintre oamenii cu care se poate mândri România studiază în acest moment Robotică la Colegiul Imperial din Londra, specializarea Inteligență Artificială.
„Suntem cu toții foarte bucuroși, dar și puțin emoționați. În momentul în care am intrat, am avut, alături de familia mea, o discuție încântătoare cu Majestatea Sa. La început am fost emoționați, dar pe măsură ce am început să discutăm cu Regina”, a declarat Cornel Micu.
Tânărul a venit la la marele eveniment împreună cu toată familia. „A fost un eveniment minunat, ceva de neuitat pentru mine și familia mea. A fost și bunica mea de la Ghidici alături de mine, mi-am dorit foarte mult asta”, a adăugat Cornel Micu.