Pro TV vine cu surprize uriașe pentru fanii serialului Vlad! În anul 2020, se pare că unul dintre cei mai apreciai români se va alătura producției deja foarte populare difuzată de postul din Pache Protopopescu!
Potrivit Click, nimeni altul decât Tudor Chirilă se pare că a primit o ofertă pentru a filma alături de ceilalți actori ai serialului Vlad. Așadar, povestea răzbunării și a iubirii din serialul Vlad va continua și în anul 2020, iar producătorii vor să aducă un suflu nou.
Modificările ar urma să vină după ce serialul a înregistrat o audiență scăzută, în ultimele seriale, fiind întrecut de emisiunea „Chefi la cuţite”, difuzată de postul rival, Antena 1.
Actorul Anghel Damian, care a devenit şi scenaristul producţiei, are câteva ajutoare de nădejde pentru scenariu şi se aude că a introdus câteva personaje noi, unele principale, altele secundare.
Marea surpriză pare să fie Tudor Chirilă, în vârstă de 45 de ani, actorul şi cântăreţul care are o mulţime de fani şi care în prezent este antrenor la emisiunea ”Vocea României”.
Misiunea sa la emisiunea de talente se încheie însă vineri seara, când sezonul 9 îşi va desemna câştigătorul și încă nu se știe dacă va mai apărea pe scena Vocea României și în sezonul 10.
Așadar, Tudor Chirilă ar avea timp berechet să filmeze alături de echipa serialului Vlad. Mai multe scene din debutul noului sezon, programat pentru ianuarie-februarie 2020, au fost deja filmate în Turcia, iar după vacanţa de Crăciun filmările se vor relua în România.
Aceleaşi surse ne-au mai dezvăluit că şi alţi actori cunoscuţi ar fi în negocieri pentru roluri mai mult sau mai puţin importante în serial: Octavian Strunilă, Paul Ipate, Carmen Tănase, Doru Ana sau Raluca Aprodu.
Personajele principale, interpretate de Adrian Nartea, Emilian Oprea, Andrei Aradits şi Olimpia Melinte vor continua să-şi joace rolurile, iar Diana Sar va continua să apară, deşi personajul ei ne-a părăsit la finalul sezonului trecut.