Ne mai desparte o singură zi până la începutul lunii aprilie. Este o perioadă cu totul și cu totul specială. Dincolo de faptul că este luna în care sărbătorim Paștele, aprilie este asociată și cu o serie de superstiții, pe care oamenii le respectă cu sfințenie.
Luna aprilie ne aduce ziua păcălelilor, dar și sărbătorile pascale, prilej de mare sărbătoare pentru toți românii. Dincolo de acestea, nu lipsesc superstițiile, lucrurile pe oamenii din întreaga lume evită să le facă, de teamă că vor avea parte de ghinion.
Prima zi din aprilie este cel mai bun prilej să-i surprinzi pe prieteni și pe toți cei dragi cu păcășeșișe și farsele pe care le poți pune la cale. Pe de altă parte, în tradiția străbună se spune că cine nu se bucură de această sărbătoare, va fi ispitit și într-un final va săvârși păcate care vor atrage numai ghinioane.
Pe 11 aprilie, este ziua Sfântului Antipa al dinților și se spune că pe cei care nu vor sărbători cum se cuvine această zi, îi așteaptă dureri puternice de dinți și măsele. Sâmbăta Mare este de asemenea o zi plină de semnificații.
Cunoscută în credința străbună drept ziua în care gospodinele fac pască, Sâmbăta Mare este asociată cu o superstiție referitoare la pomii fructiferi. Mai concret, se spune că pentru cei ai căror pomi fructiferi nu dau roade, gospodinele trebuie să-și șteargă mâinile de aluat pe scoarța pomilor respectivi, atunci când gătesc delicioasa pască.
Cei care se nasc în ziua de Paște vor avea parte de noroc pentru toată viața. De asemenea, se spune că cine moare în ziua de Paște, în Săptămâna Luminată, sau chiar între Înviere și Înălțare, ajunge în Rai, întrucât toate păcatele îi vor fi iertate.