Numele lui este Sunny, iar ceea ce face pentru o femeie bolnavă este un exemplu pentru mulți oameni care acum, mai mult ca oricând, ar trebui să fie solidari unii cu ceilalți.
Sunny nu este un om, ci un câine, dar cu un suflet mai mare decât mulți semeni de-ai noștri. Patrupedul a devenit cunoscut în toată lumea pentru felul în care ajută o femeie cu o boală respiratorie, izolată la domiciliu din cauza fricii de coronavirus.
Câinele a fost antrenat de stăpâna ei din Colorado, Karen Eveleth, pentru a o ajuta pe vecina ei care are serioase probleme respiratorii.
Cum o ajută acest câine? Ei bine, femeia îi scrie pe un bilețel lucrurile de care are nevoie de la băcănie.
Necuvântătorul știe drumul spre aprozar, predă hârtia cu produsele alimentare de care femeia aflată în izolare are nevoie, iar vânzătorul i le pune apoi în pungă, fără să îl încarce prea mult pentru a putea transporta marfa.
Sunny se întoarce apoi la bătrânică și îi lasă cumpărăturile în fața ușii. Cățelul, un golden retriever, a devenit vedetă pe rețelele de socializare din Statele Unite ale Americii, iar celebritatea lui a depășit de curând Oceanul.
Renee Hellman, femeia care este oxigenată în mod mecanic, izbucnește în lacrimi de fiecare dată când îl vede pe Sunny venind spre ea. Îl mângâie și îi mulțumește ca unui om mare. De altfel, Sunny este destul de mari. Are 7 ani, iar în anii noștri este deja un adult în toată firea.
Karen Eveleth, proprietara băcăniei, potrivit CNN: „Fiecare om poate face ceva pentru a-i bucura pe ceilalți. Orice gest mic contează”.
Renee Hellman, femeia pe care o ajută Sunny: „Vine zilnic să mă vadă cum sunt. E un câine special. Chiar îmi dă o stare de bine”.