STB va reabilita 11 tramvaie cu 6,3 milioane de euro. Banii vor merge la o firmă înființată în acest an!

Societatea de Transport București (STB, fostul RATB), va renova 11 tramvaie cu suma de 6,3 milioane de euro. Contractul pentru aceste lucrări au ajuns la firma Ingenious Machinery Solutions, un SRL care a fost înființat în luna martie a acestui an de către Cristi Cameliu Sandu. Conform site-ului de licitații publice, contractul primit de la Societatea de Transport București este singurul câștigat de Ingenious Machinery Solutions, arată G4media.ro.

STB a publicat în a doua zi de Crăciun pe site-ul de achiziții publice anunțul că a acordat un contract de 6,3 milioane de euro. Banii sunt destinați refacerii tramvaielor Bucur din parcul de specialitate al fostul RATB, care a fost transformată de Firea în STB.

O companie nou-înființată va reabilita tramvaiele STB

O asociere de patru companii, condusă de Ingenious Machinery Solutions, a fost singurul participant la această licitație. Firma a fost înființată în 2019 de către Cristi Cameliu Sandu, așa cum reiese din datelor obținute cu ajutorul publicației termene.ro. Obiectul de activitate principal al SRL-ului este intermedieri comerț.

Tot la începutul anului, Sandu a mai înființat o firmă de publicitate, Cherries and Pitchies. Acestă firmă de publicitate a obținut deja un contract de 250.000 de euro de la Primăria Sectorului 1 pentru a se ocupa de vacanțele organizate de primărie pentru bătrâni. În luna august, Cristi Cameliu Sandu a ieșit din firma Ingenious Machinery Solutions și cedează acțiunile bucureșteanului Florin Barbu.

Alături de această firmă, mai fac parte din asocierea care a primit un contract de 6,3 milioane de euro și: Suport Real IFN, Railtec Systems Integration și firma italiană Favellato Claudio SPA. Suport Real IFN îi are ca acționari pe Marius Bogdan Petre și pe Elena Dana Petre. Railtec Systems Integration o are acționar majoritar pe Tatiana Bănuleasa.

Compania a câștigat o licitație pentru a renova tramvaiele Bucur

Contractul acordat de STB are ca scop amenajare interioară și exterioară a tramvaielor Bucur LF – CA, dar și servicii de proiectare. Contractul trebuie finalizat în 2020. STB a relansat pe 20 septembrie licitația pentru amenajarea interioară şi exterioară a tramvaielor Bucur LF – CA, valoarea estimată a contractului fiind de 31,10 milioane de lei (6,5 milioane de euro).

Parcul STB include 476 de tramvaie, din care 11 sunt modelul Bucur LF – CA. În 2012 au fost fabricate primele cinci tramvaie Bucur LF-CA, cu podea parţial (60%) coborâtă și acționare cu invertoare şi motoare de curent alternativ în Uzina de Reparații Atelierele Centrale (URAC) a STB. Producția acestui model de tramvai a continuat și în 2013.