STB amenință că va intra în grevă. Sindicaliștii au anunțat proteste și au multe de revendicat. Sindicaliștii din Societatea de Transport București au anunțat primul protest care va avea loc, luni, între orele 11:00 și 15:00, la Autobaza Militari.
Angajații STB își doresc salarii „corecte”, indemnizații de concediu, grile de salarizare corespunzătoare tuturor categoriilor de personal, plus alte câteva revendicări ce țin de protecția muncii, potrivit News.ro.
Florin Ivan, liderul de sindicat STB, a anunțat astăzi, sâmbătă, 26 ianuarie, că în cursul zilei de luni, 28 ianuarie, este programat un protest la Autobaza Militari. Protestul este programat între orele 11:00 şi 15:00. „Scopul protestului îl constituie: recuperarea banilor furaţi de conducere pentru indemnizaţia de concediu; recuperarea banilor furaţi de conducere pentru libere şi consecutive; susţinerea Statului Personalului din Transportul Public Local; pentru muncă egală = plată egală”, a transmis Florin Ivan.
Angajații STB își mai doresc asigurări CASCO pentru parcul auto, dai și evaluarea riscurilor pentru toți salariații. Pe lângă acestea, sindicaliștii mai vor „eliminarea discriminării salariale între salariaţi; nivele de salarizare pentru toţi salariaţii”.
„Până acum au primit doar pilele de partid sau de sindicat. Scopul principal este încadrarea în condiţii deosebite sau speciale de muncă şi obţinerea grupei de muncă. Grupa de muncă înseamnă pensionarea anticipată”, a mai adăugat liderul sindicaliştilor din STB.
Pe lista revendicarilor se afla si „numirea unui ministru al Transporturilor competent, cresterea salariilor ceferistilor cu 50%, anularea Ordinului Ministrului Transporturilor (OMT) nr. 1853 din 2018 si a OMT nr. 1856 din 2018 ce pun in pericol siguranta circulatiei feroviare, precum si accelerarea investitiilor guvernamentale in infrastructura feroviara pentru eliminarea restrictiilor de viteza care gatuiesc traficul feroviar din Romania si care ne fac de rasul lumii in Uniunea Europeana”.