România se apropie de scenariul 4 pentru combaterea pandemiei de coronavirus. În acest scenariu, medicii şi asistentele din România vor munci chiar dacă sunt pozitivi sau netestaţi, asumându-şi riscul îmbolnăvirii, la fel cum se întâmplă în Italia şi Franţa. Ei vor lucra doar cu pacienţi COVID-19.
Condiţia ca medicii să poată lucra este să fie asimptomatici sau fără suferinţe grave. Spitalul din Suceava intră mai repede în Scenariul 4, anunţă Libertatea, care publică o dispoziţie a managerului interimar Florin Filip.
Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava care sunt în autoizolare sau în carantină, atât cele confirmate ca fiind negative în urma testării pentru noul coronavirus, dar şi cele netestate şi asimptomatice „care au fost contacţi direcţi”, au fost chemate la muncă.
”Prezenta măsură este impusă de starea de urgență, care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale, în vederea suplimentării personalului medical din cadrul unității sanitare”, se arată în document.
„Trebuie să punem în funcţie spitalul mare. Cei care nu au fost testaţi, vor fi testaţi, deşi indicaţiile de testare sunt pentru personalul simptomatic. La solicitarea de personal a spitalului, am dat acordul să se întoarcă la muncă, să începem activitatea”, a spus Manuela Trifan, directorul interimar al DSP Suceava.
În scenariul 4, în care se trece oficial dacă România va depăşi 2000 de cazuri confirmate, cadrele medicale, chiar şi cele depistate pozitiv, dar cu simptomatologie uşoară, vor fi chemate la muncă să îngrijească bolnavii de COVID-19, a anunţat Nelu Tătaru.
Italia şi Franţa au recurs la aceeaşi decizie după ce sistemele de sănătate au fost suprasolicitate, iar medicii infectaţi, dar asimptomatici sau cu simptome uşoare s-au întors la muncă.
Peste 90 de cadre medicale din Spitalul Judeţean Suceava au fost confirmate pozitiv până acum cu coronavirus, dar numărul real este mult mai mare. Au fost compromise 100 de teste, care vor trebui reluate, însă există şi cadre medicale care nu au fost încă testate.