Sistemul medical din Spania face față cu tot mai mare dificultate pandemiei de coronavirus care a explodat în peninsula iberică în ultimele zile. Numărul bolnavilor a ajuns la zeci de mii, iar cu fiecare zi ce trece unitățile medicale sunt tot mai pline, multe peste numărul normal. Imagini cu un spital din Spania fac în aceste zile turul mass-media și al mijloacelor de socializare.
Situația din Spania se apropie tot mai mult de cea din Italia. Numai în ultimele 24 de ore, numărul de infectări cu Covid-19 a înregistrat o creștere cu peste 4300 de cazuri. De asemenea, oficialii de la Madrid au raportat 443 de decese în această perioadă de o zi.
Sistemul medical iberic face față cu tot mai mare greutate înmulțirii cazurilor de îmbolnăvirile cu coronavirus, iar imaginile care circulă în aceste zile în mediul virtual cu holurilor spitalelor spun totul despre drama din Spania.
Recent, în social-media au apărut o serie de filmări din interiorul Spitalului ”Leonor Severo Ochoa” din Leganes, în care se poate observa cu ușurință calvarul prin care trec pacienții.
Întrucât unitatea medicală este umplută cu trei ori peste potențialul ei, bolnavii sunt întinși pe culoarul spitalului, așteptându-și fiecare rândul la viață.
Presa din Spania scrie că aceste imagini teribile au fost publicate pentru a încuraja cât mai multe persoane să rămână acasă și să se supună restricțiilor de distanțare socială.
Conform publicației El Mundo, dat fiind faptul că spitalul este ultra-încărcat, mulți pacienți sunt ”fără pat, stând pe scaune de plastic mai mult de 30 de ore”.
Javier Garcia, un reprezentant al unității medicale din Leganes, a spus pentru sursa citată că situația e critică: ”E groaznic ceea ce se întâmplă. Capacitatea maximă pentru secția de urgență a Spitalului Severo Ochoa de Leganes este de 80, dar vineri dimineață erau 240 de pacienți în unitate.”
Spania a declarat stare de urgență la începutul acestei luni. Din cauza agravării situației, guvernul a prelungit avertizarea până pe 11 aprilie.