În anul 2019 ne așteaptă mai multe cutremure decât în 2018. Specialiști au găsit explicația pentru care numărul seismelor s-a mărit în ultimul an și continuă să fie din ce în ce mai mare. Încetinirea periodică a mișcării de rotație a Pământului este de vină, după părerea specialiștilor de la două universități de prestigiu din Statle Unite ale Americii. Concret, numărul mare de cutremure care au avut loc anul trecut se datorează acestui fenomen.
La fel stau lucrurile și pentru anul 2019, conform seismologilor de la cele două instituții de prestigiu. Roger Bilham de la Universitatea Colorado in Boulder și Rebecca Bendick de la Universitatea Montana in Missoula au făcut publice concluziile studiului într-o conferință a Societății de Geologie din America, scriu cei de la The Guardian. Și 2019 chiar a început cu un cutremur. Primul seism din noul an în România s-a produs chiar în nopatea de Revelion, la doar 30 de minute după ce am trecut în 2019.
Studiul făcut de americani arată că încetinirea periodică a mișcării de rotație a Pământului cauzează mișcari tectonice. „Această relație este puternică și ne arată că am putea avea o creștere a numărului de cutremure majore anul viitor”, a precizat Roger Bilham. ”La nivelul țării noastre, un cutremur major se poate produce oricând în zona Vrancei, dar nimeni nu poate şti momentul exact când se va întâmpla”, a spus Directorul Observatorului Seismologic de la Vrâncioaia, Ioan Verdeș.
În 2018 România a înregistrat un cutremur de 5,8 grade pe scara Richter, care a avut loc în 28 octombrie, în zona seismică Vrancea. Seismul a durat circa 20 de secunde și a fost cel mai mare cutremur din România, în ultimii 14 ani. „Noi ne aflăm exact în epicentrul cutremurelor. Oricând putem spune că va fi un cutremur în zona Vrancei, dar când va fi unul mare, nu putem şti. Privind în spate, undeva în limita la 100 de ani a fost câte un cutremur mare. A fost în 1977, a fost şi în 1940, 1802″, a explicat Ioan Verdeș.
Cutremurele din 2019 sunt anunțate și de alte date mai puțin științifice. Șamanii din Peru au făcut previziuni sumbre despre anul 2019. Ei s-au reunit și s-au rugat pentru pace în lume și pentru liderii Vladimir Putin, Donald Trump şi Kim Jong. Concluzia lor a fost că nu se va ajunge la război, dar cutremurele vor continua și în 2019. „Prezicem şi ni se arată că vor urma multe erupţii vulcanice. Cutremurele vor continua. Este ceea ce primim pentru tot răul pricinuit Mamei Natură. Marea este şi ea supărată şi va continua să afecteze umanitatea”, a fost concluzia Șamanilor.
Seismic Center a dat publicității un calendar al datelor la care cutremurele au o mai mare probabilitate să se produce. Asta pentru că în acele zile variația climatică este accentuată. Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al INFP a explicat că este imposbil de prezis un cutremur mare în România, dar datele sunt analizate. „Între un cutremur de suprafaţă cum a fost în 4 martie şi unul adânc se adună 100 de ani între ele. Ar trebui sa fie prin 2040 un cutremur. Ar trebui, dar asta nu înseamnă că aşa va fi. Nu putem discuta nici de matematică, nici de fizică aici. Mecanismele interne ale Pământului nu le ştim”, a precizat profesorul Mărmureanu.