Asistentul medical de la Spitalul Universitar din București care a fost în greva foamei revine în atenția publicului cu acuzații grave legate de șpaga pe care o iau medicii din Spitalul Universitar!
Daniel Simion a fost pus de multe ori în situația în care i s-a cerut șpagă chiar de către medicii din spitalul unde lucrează de atâta timp. Bărbatul a refuzat însă să dea șpagă și vrea să declanșeze o campanie anti-mită în spitalele din România!
”Am venit cu mama să-i fac chimioterapie și n-am reușit să-i fac chimioterapie în spitalul în care lucrez pentru că n-am dat șpagă. Am fost diagnosticat acum zece ani cu HIV. M-a trimis doctorul Cârstoiu atunci să-mi facă tomograf. Nu mi-a făcut, m-a băgat în vestiar și aștepta șpaga de la mine. Nu vă este rușine? Cu mine încercați? Vă bag în pușcărie! (…) Aveți 200 și ceva de milioane salariu și stați cu mâna întinsă. Nu toți! Știți voi care stați cu mâna întinsă. Sunteți niște mezerabili!
”Ați ajuns să luați șpagă și în holul central. Atâtea zile câte voi avea nu veți face ce vreți voi. Nu sunteți niște Dumnezei, sunteți niște milogi care stați cu mâna întinsă. (…) Voi vă uitați în oglindă când plecați de acasă? Vă întrebați ce fel de oameni sunteți? Sunteți mizerabili și n-o să-mi fie frică niciodată. (…) Rușine să vă fie pentru că ce am făcut am făcut pentru voi, pentru pacienți și pentru noi. (…) Și dacă vreți mai intru încă o dată în greva foamei în fața spitalului, dar vă spun că atunci vă veți duce direct la pușcărie. Atunci nu voi mai ceda… până nu veți fi audiați din scoarță în scoarță nu mai plec de acolo”, spus Daniel Simion.
Daniel Simion vrea să declanșeze o campanie anti-șpagă în spitale. Asistentul medical vrea să discute și cu mai-marii Spitalului Universitar din București pentru a rezolva această ”regulă nescrisă” de a da șpagă doctorilor. În luna august a acestui an, Daniel Simion a făcut greva foamei timp de 17 zile, în fața Spitalului Universitar București, împotriva abuzurilor din spital, dar și a condițiilor improprii.
Citește și Galerie foto! Cum arată astăzi studenţii criminali de la medicină
”Realitatea din spitale este sumbră. Șpaga este încă o practică curentă pe holurile Spitalului Universitar București. Aici mă confrunt cu doctori care preferă să riște sănătatea pacienților pentru această șpagă. Preferă să opereze în camere de operații necurățate, infectate cu bacterii, pentru că procedura de curățenie înseamnă mai puțin timp pentru operații, deci mai puține șpăgi. Mulți doctori nu respectă legislația. Eu voi fi cu ochii pe ei, însă este nevoie de un Minister competent care, odată ce a investigat situația, să vină cu reacții, concluzii și soluții”, a mai spus Daniel Simion.