Sorina Pintea, atacată din interiorul PSD. Aluzie la faptul că ministrul Sănătății poartă rochie de la Valentino

Secretarul de stat la Ministerul Sănătății și șefa PSD Sector 2 Rodica Nassar a lansat un atac subtil la adresa ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Nassar a făcut o aluzie la rochia Valentino pe care Pintea a purtat-o la mai multe întâlniri, dar și la scandalul pe care l-a avut Gabriela Firea cu Asociația „Dăruiește Viață”, care construiește un spital pentru copiii bolnavi de cancer și pe care Pintea l-a continuat.

Sorina Pintea, atacată de Rodica Nassar pentru că poartă rochie de la Valentino

Rodica Nassar a vorbit despre gestul de curtoazie al mai multor ONG-uri care ajută la salvarea vieților a sute de copii: „Într-un admirabil gest de curtoazie, reprezentanții “Asociației Inima copiilor”, ai IRCCS Policlinico San Donato și ai Asociației Bambini Cardiopatici Nel Mondo din Italia au ținut sa-mi facă o vizita și sa avem o discuție legată de semnarea actului adițional la acordul de cooperare încheiat cu Ministerul Sănătății”, a scris Nassar într-o postare pe rețelele de socializare.

Secretarul de stat de la Sănătate a făcut apoi o aluzie la rochia Valentino cu care s-a afișat Sorina Pintea în spațiul public: „Ei mi-au mulțumit pentru colaborare, pentru deschidere, pentru faptul ca m-am numărat uneori printre puținii care înțelegeau importanta derulării și continuării acestui proiect, iar eu i-am asigurat de tot respectul meu pentru efortul de salvare a vieții a sute de copii din România care au avut nevoie de intervenții cardiovasculare! Vizita lor s-a ridicat cu mult deasupra micimii unor oameni pe care nici hainele Valentino nu ii pot ajuta sa-și depășească condiția! Ba, dimpotrivă!”, a mai scris Nassar.

Rodica Nassar, atac la Sorina Pintea pentru rochia Valentino pe care a purtat-o pe un șantier *foto: captură facebook

Sorina Pintea, în Valentino pe șantierul unui spital

Brandul de haine Valentino a fost asociat recent în spațiul public cu ministrul Sănătății. Asta după ce Sorina Pintea a vizitat șantierul unui spital purtând o rochie elegantă a celebrului creator italian și al cărui preț este estimat de specialiști la 2000 de euro, arată g4media.ro.

De asemenea, ministrul Sănătății le-a amenințat pe Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației „Dărueiște Viață” cu o plângere penală. Asta după ce cele două femei au acuzat-o pe Pintea că a cerut Asociației să vireze statului român banii strânși din donații pentru construirea spitalului oncologic pentru copii, adică 26 de milioane de euro.

Taguri: sorina pintea