Profitând de panica provocată de agresivitatea cu care noul coronavirus continuă să se răspândească pe teritoriul țării noastre, dar și de ziua de 1 aprilie, ideală pentru „păcăleli”, tot mai mulți indivizi distribuie informații false prin intermediul rețelelor de socializare, fără să se gândească nici măcar pentru o clipă la consecințe. Dintr-un astfel de raționament a luat naștere și zvonul potrivit căruia Sofia Vicoveancă este infectată cu COVID-19.
Ba mai mult, postarea respectivă ne „aducea la cunoștință” faptul că doamna muzicii populare românești se află în stare gravă din pricina bolii care a speriat întreaga lume. Șocați de această veste, fanii au luat cu asalt rețelele de socializare, transmițând sute de mesaje de încurajare atât îndrăgitei interprete, cât și fiului acesteia, Vlad Micu.
Revoltată de întreaga situație, Sofia Vicoveanca s-a dezlănțuit ulterior la adresa celui care a lansat zvonul cu pricina. Nu înainte, însă, de a ne da asigurări că nu are nicio problemă de sănătate. „Nu săpa groapa altuia, că pici în ea!”, i-a transmis solista autorului postării care anunța că se află în stare gravă la spital.
„Prieteni dragi , de 1 aprilie se fac farse… Ei, NU! ‘Cineva’ a postat pe Facebook că S.V. (adică eu) este infectată cu VIRUS în stare gravă… Aceluia care a ‘scornit’ aşa o MINCIUNĂ, îi zic: ‘nu săpa groapa altuia, că pici în ea’…
Eu respect toate sfaturile medicilor, mi-ați trimis multe comentarii (pt. care vă mulțumesc din inimă)… SUNT OK! Stau în casă, dar nu degeaba: citesc, desenez, scriu, ascult negativele cu noile cântece (habar n-aveți ce vă pregătesc)… şi stau de vorbă cu d-stră ZILNIC.
Dacă vă este la îndemână (şi nu cer prea mult), puteți posta pe paginile d-stră acest mesaj… să ştie o lume ce JIGODII se găsesc printre noi…! Eu continui să vă țuc sufletul cu urări de bine, răbdare… şi Fruntea SUS!”, a scris Sofia Vicoveanca pe contul său de Facebook.