Simona Gherghe este preocupată de starea ei de sănătate. Prezentatoarea de televiziune s-a confruntat recent cu niște dureri puternice de spate și a urmat chiar un tratament împotriva acestora.
Vedeta Antenei 1 a urmat îndeaproape tot ce i-au prescris medicii să facă, iar în câteva zile a început să se simtă mai bine, însă îngrijorarea ei rămâne.
Durerile de spate pe care le resimte tot mai des Simona au determinat-o să apeleze la tehnologia modernă, căci nu se mai poate descurca cu curățenia prin casă, neputându-se apleca, așa că și-a achiziționat un robot aspirator.
„Perioada asta cu durerile mele de spate ne-a făcut să luăm o decizie legată de cumpărarea unui robot aspirator, pentru că mi-am dat seama că ok, o să treacă perioada asta cu durerea de spate, dar e clar că o să am nevoie de un ajutor ca să nu mai ajung iar în punctul ăsta”, a scris fosta prezentatoare a emisiunii Acces direct pe Instastory.
„Vă cer ajutorul, că știu că am o comunitate de mame care se uită la story-urile mele și poate multe dintre voi aveți astfel de roboți în casă și sfătuiți-mă ce să aleg”, a adăugat vedeta.
Pe lângă durerile de spate, Simona se plânge de un alt lucru care pune în pericol sănătatea ei și a familiei sale, mai ales ale copiilor.
Prezentatoarea, care are doi copii minunați, s-a plâns acum câteva zile de poluarea excesivă din Capitală spunând că nu poate ține geamurile deschise să aerisească pentru că fumul toxic pătrunde până în casă.
Gherghe a lansat chiar un apel la adresa autorităților și a scris că este de neacceptat în ce condiții e nevoită să își petreacă perioada de carantină, fiind în nesiguranță chiar și în propria ei curte.