Simona Gheorghe se implică foarte mult în creșterea celor doi copii și a salutat decizia de a se închide toate școlile și grădinițele în perioada 11 – 22 martie din cauza epidemiei de coronavirus care a luat amploare în ultimele luni. Prezentatoarea TV susține că în momentul de față ceea ce trebuie să primeze este sănătatea copiilor.
Fosta prezentatoare a emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1 Simon Gheorghe a dezvăluit pe una dintre paginile sale de socializare că țara noastră nu trebuie să se confrunte cu un număr mare de îmbolnăviri ca să se închidă instituțiile de învățământ. Frumoasa vedetă precizează că în momentul de față ceea ce primează este sănătatea celor mici chiar dacă situația este ținută sub control deocamdată.
„Bâjbâiala asta cu «închidem şcolile», «hai să mai aşteptăm», «nu e momentul» mi se pare total lipsită de responsabilitate. Ce ar trebui să primeze, acum, e sănătatea copiilor noştri.
Nu trebuie să avem un număr alarmant de îmbolnăviri, că să luăm o decizie care sigur ajută la prevenirea răspândirii virusului. Fără panică, da, încă nu e de speriat situaţia de la noi, dar ar putea deveni şi încă foarte repede, dacă e să judecăm viteza cu care se transmite COVID-19”, a scris prezentatoarea TV pe contul de Facebook.
Totodată, vedeta este conștientă că foarte mulți părinți nu au cu cine să-și lase copii, dar este de părere că angajatorii ar trebui să fie mai permisivi în această perioadă, mai ales că vorbim despre o „situație specială”. De asemenea, Simona Gherghe îndeamnă oamenii să fie calmi și să nu uite de măsurile esențiale de prevenție.
„Ştiu că pe mulți i-ar nemulţumi o astfel de măsură, că e şi problema asta cu cine să-i lase pe cei mici, dar sănătatea copiilor trebuie să fie prioritatea! Asta e cel mai important. Şi da, ar trebui să înţeleagă contextul şi companiile şi să fie permisive cu programul angajaţilor.
Chiar e o situaţie specială cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Calm şi sănătate! Şi nu uitaţi de regulile esenţiale de prevenţie, în principal spălarea mâinilor.
Aş adăugă şi strănutul în pliul cotului, nu în palme. Fetiţă noastră de 2 ani şi 9 luni a deprins acest obicei”, a completat Simona Gherghe mesajul de pe contul de socializare.
„Ne așteaptă o perioadă dificilă pe care trebuie să o abordăm în primul rând cu foarte mult echilibru, nu cu panică, dar nici să o luăm așa lejer pentru că un pic de teamă e normal să avem cu toții. E teama de nou, e ceva cu care nu ne-am mai confruntat până acum.
Ce am făcut noi concret? Am redus pe cât de mult ieșirile. Stăm acasă, doar dacă e musai să ieșim, ieșim, altfel rezolvăm problemele de acasă și astă vă sfătuiesc și pe voi să faceți. În continuare insistați cu rutina asta a spălării mâinilor.
Așadar, nu ne mai pupăm, nu ne mai îmbrățișăm, băieții nu-și mai strâng mâinile pe stradă. Asta e, o perioadă ne salutăm de la distanță și atât. Nu e de glumă, în primul rând pentru că cu toții avem acasă părinți, bunici care în povestea asta sunt persoanele vulnerabile și trebuie să-i protejăm”, a dezvăluit vedeta într-un story pe pagina de Facebook.
În prezent în țara noastră au fost confirmate 39 de persoane pozitive la testul de coronavirus. Toate acestea se află internate la diferite spitale din ţară.