Shakira este acuzată de autoritățile spaniole de o fraudă de peste 14 milioane de dolari. Artista, care este recunoscută la nivel mondial, trebuie să se prezinte în fața judecătorilor dintr-un tribunal spaniol pe data de 12 iunie.
Procurorii spanioli au trimis în judecată dosarul în care Shakira este acuzată de o fraudă de peste 14 milioane de dolari, iar judecătorii au admis dosarul, astfel că artista a fost chemată să dea declarații la tribunal. Faptele despre care vorbesc anchetatorii ar fi fost comise între anii 2011 și 2014. Mai precis, Shakira nu și-ar fi plătit taxele către stat, deși locuia în Spania alături de iubitul ei, fotbalistul Gerard Pique, legitimat la Barcelona.
Avocații cântăreței susțin că cea mai mare parte a veniturilor obținute de Shakira în anul 2014 ar fi provenit în urma unui turneu mondial, pentru care artista a lipsit din țară mai mult de jumătate de an. Shakira nu ar fi încălcat legea spaniolă, insistă avocații.
Astfel, Shakira intră în rândul vedetelor de talie mondială care care au probleme cu fiscul în Spania, după Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Și în România mai mulți artiști au intrat în atenția Fiscului pentru că nu și-au plătit taxele. Adi Minune, Dan Bursuc, Nicoale Guță și Marcel Pavel se numără printre artiștii care de-a lungul timpului au avut probleme cu Fiscul pentru că nu și-au declarat veniturile.
Paula Seling a intrat și ea în atenția Fiscului pentru că nu ar fi emis factură pentru ultimul concert pe care l-a susținut. „Este adevărat că a cântat acolo, dar nu am pentru ce să le dau factură. A fost un eveniment caritabil și nu a fost plătită. Doar biletele de avion au fost achitate. Și, oricum, nu am lucrat direct cu organizatorii, ci înțelegerea s-a făcut printr-o agenție”, a declarat Radu Bucura, impresarul și soțul Paulei Seling.