Categorie: Autor:

Sfatul zilei de 3 mai 2020. Săgetătorii trebuie să fie atenți la toate semnalele care apar în jurul lor

FANATIK îți aduce sfatul zilei de duminică, 3 mai, iar provocările se țin lanț, mai ales din punct de vedere profesional. Nici nu s-a terminat bine minivacanța că te gândești și la proiectele pe care va trebui să le duci la bun sfârșit în perioada următoare. Iar dacă te numeri printre nativii din Săgetător, ei bine, norocul este de partea ta. Asta pentru că schimbi abordarea și poți să vezi lucrurile mult mai clar, iar sarcinile îți par mai simple ca niciodată.

Așa arată sfatul zilei de duminică, 3 mai

Berbec

Această zi găzduiește un eveniment astrologic important și astfel, se pun reflectoarele, în cazul tău, pe zona finanțelor și acumulărilor materiale. Ești într-un moment de decizie, în ce privește folosirea calităților și experienței, în modul cel mai eficient cu putință. Altfel spus, este timpul să privești înapoi, să îți amintești care îți este potențialul și ce abilități ai dezvoltat în timp. Apoi, în cunoștință de cauză, poți lua niște decizii pe termen lung, care să-ți schimbe în bine statutul material, asumându-ți și eventualele pierderi pe termen scurt. Numărul norocos: 4.

Taur

Te afli într-un moment de răscruce, în fața unui nou început. Astrele vorbesc despre o schimbare majoră de percepție, de atitudine, de abordare a relațiilor și obiectivelor pe termen lung. În cazul tău, schimbările încep cu tine, cu personalitatea ta. Evenimentele şi revelațiile din ultimele săptămâni se cristalizează acum în claritate și alegeri ferme. Realizezi că este nevoie să renunți la ceva anume, la o parte din tine, poate la un fel de a fi și a trăi, pentru a merge mai departe, altfel, cu mai multă putere, pe un drum indicat de intuiție. Numărul norocos: 13.

Gemeni

Pentru tine, această zi vine ca un clopoțel care te anunță că ai persistat prea mult în plângeri, victimizare, atașament de trecut și resentimente. E timpul să dai drumul gândurilor pesimiste și să privești spre trecut doar cu scopul de a învăța din el și nu pentru a te ascunde în spatele lui. Totodată, este un prilej excelent de vindecare, atât emoțională cât și fizică, prin smerenie, iertare, apropiere de sufletul tău, de întărire a relației cu Dumnezeu. Este posibil ca, în urma acestui proces purificator, să-ți apară idei și soluții noi, care să te așeze pe un nou drum, inclusiv profesional. Numărul norocos: 1.

Rac

Zi de o importanță majoră în ce privește relațiile și proiectele tale. Va exista o nouă înțelegere, mult mai înaltă și mai clară, asupra unor aspirații, proiecte, căi de urmat. Dacă un drum se blochează, acceptă situația așa cum este și așteaptă să vezi unul nou, întrucât acela este potrivit pentru tine, acum. Este și un moment de învățare din experiențe și relații vechi, din etapele parcurse până acum. E posibil să ți se deschidă noi orizonturi, să apară noi susținători în drumul tău, să fii chemat la rampă, ca urmare a experienței, a talentelor și notorietății tale. Numărul norocos: 8.

Leu

Ești într-un proces de schimbare și reorientare în profesie și carieră. Chiar dacă încă nu îți este clar cum arată noul drum sau încă te temi să-l accepți, adevărul este că ceva stă să plece și altceva nou se apropie. Nu este nevoie decât să ai răbdare, să te asculți, să îmbrățișezi experiențele noi, să fii atent la ce ți se propune sau ți se revelează. Se încheie o etapă, din care ai învățat multe, care te-a ajutat să crești și să evoluezi, iar acum e timpul să folosești cunoașterea și experiența, fie pentru a-ți asuma o nouă carieră, fie pentru a reforma contextul deja existent. Numărul norocos: 10.

Fecioară

În aceste zile, dorințele, planurile și obiectivele tale capătă noi nuanțe și forme. Poți realiza că unele dorințe pur și simplu nu te mai reprezintă și necesită a fi înlocuite cu altele, care corespund nivelului tău de evoluție. Pentru asta, s-ar putea să te simți inspirat să începi un curs de specializare, să inițiezi relații cu specialiști, ghizi, învățători ori să aprofundezi cercetarea într-un domeniu care te interesează. În orice caz, simți că a sosit momentul să treci la un nivel mai înalt, în ce privește dezvoltarea și evoluția ta, în toate sensurile. E important de menționat că alegerile făcute acum au impact pe termen lung. Numărul norocos: 2.

Balanță

Zona resurselor puse în comun cu alții, a asocierilor, dar și a transformării personale se află acum sub lupă. Astăzi, probabil se va închide un capitol din viața ta, într-unul din aceste domenii, lăsând loc altuia nou. Ori se rupe o colaborare, ceea ce înseamnă că ai de reglat conturi și de împărțit diverse bunuri și bani, ori se blochează o sursă de venit. În orice caz, totul se întâmplă pentru a te provoca să faci curățenie în aceste privințe, să pui capăt unor compromisuri, pentru a face loc unor experiențe și binecuvântări noi. Numărul norocos: 14.

Scorpion

Ești direct vizat de contextul astral puternic al acestei zile. Zona de viață care primește din plin influențele și vântul schimbării este cea a relațiilor și parteneriatelor. Te afli într-un moment de triere, de decizie crucială. Poate fi vorba despre încheierea unui capitol relațional, a unui contract, a unei colaborări. Bilanțul făcut în ultimele zile, sentimentele și trăirile, mesajele venite la tine se ordonează acum și iau forma unor alegeri constructive și benefice. Ascultă-ți intuiția, fă-ți curaj să spui adevărul și îmbrățișează noile oportunități. Numărul norocos: 7.

Săgetător

După o perioadă lungă de încrâncenare, în ce privește derularea unui proiect profesional sau încercarea de a păstra o poziție sau un loc de muncă, a venit momentul să-ți schimbi percepția, să privești lucrurile dintr-un unghi nou. În această zi, poți căpăta o înțelegere mai profundă asupra evenimentelor și parcursului tău de până acum și, în sfârșit, vezi și soluțiile adecvate pentru a părăsi un context tensionat. În acest sens, e bine să fii atent inclusiv la semnalele pe care ți le dă corpul, întrucât unele dureri sau blocaje au scopul de a atenționa asupra alegerilor inadecvate. Numărul norocos: 11.

Capricorn

A venit vremea să iei o pauză, să te oprești din a încerca să menții o relație sau un proiect în viața ta, în pofida dificultăților și piedicilor întâmpinate. Chiar dacă ceva sau cineva va pleca, e o ocazie să te simți ușurat, întrucât se creează ceva mai mult spațiu pentru creativitate, inspirație și relaxare. Ai nevoie de acest răgaz, ca de aer, așa că primește-l, binecuvântează-l și ai încredere că totul este pentru binele tău. În spațiul de liniște creat vor veni, negreșit, inspirația și ideile noi, adecvate. Numărul norocos: 6.

Vărsător

Atenție la nevoile sufletului tău. Așa s-ar traduce mesajul subtil al contextului astral în care ne aflăm. Pentru tine, această zi poate fi resimțită ca o frână, care te forțează să te oprești puțin din tot ce ai inițiat, profesional sau în alte direcții. Este timpul tău cu tine, răgazul de care ai nevoie pentru a-ți potoli setea de liniște și armonie, dar și pentru a-ți îngriji eventualele răni provocate de ultimele evenimente. Chiar dacă ești tentat să privești în zare, spre noi alegeri și culoare de manifestare, mai întâi ai de făcut pace cu tine și cu cei dragi ție, de creat spațiu, de renunțat la vechi poveri. Numărul norocos: 15.

Pești

Și pentru tine este un moment de răgaz, atât de necesar pentru a pune cap la cap informațiile asimilate în ultimele luni, dar și pentru a evalua lucid relațiile, anturajul. Acum tot ce ai de făcut este să înlesnești comunicarea cu cei din jur, să fii receptiv, atent. Multe adevăruri ți se vor revela și multe intenții ale celorlalți îți vor deveni clare. Dar cel mai prețios dar al acestei perioade este că vei reuși să schimbi percepția asupra unor contexte sociale, să-ți faci ordine în aspirații și proiecte, să capeți claritate cu privire la direcțiile care merită investiția de energie și timp. Numărul norocos: 3