Serialul Vlad Live Online pe Pro TV – Sezonul 2, episodul 10

Luni seară, ca de fiecare dată, cu începere de la orele 20:30, Pro TV difuzează un nou episod  din Vlad. Serialul și-a creat o țintă sigură și cucerește audiențele în această toamnă. lăsând cu mult în spate posturile concurente. De altfel, ajunsă la sezonul cu numărul doi, povestea ține cu sufletul la gură în fața micilor ecrane un număr record de telespectatori din întreaga țară. Se întâmplă lucrul acesta pentru desele răsturnări de situație și peripeții prin care trece protagonistul serialului.

Serialul Vlad Live Online pe Pro TV

Povestea triunghiului amoros în care este implicat Vlad continuă, iar apariţia Deliei şi a Iuliei îl pun pe acesta într-o poziţie nouă, cea de protector. El nu mai urmăreşte doar răzbunarea lui, ci şi a lui Cezar şi a Deliei. Povestea ia turnuri diferite şi va pune personajele în faţa unor situaţii limită, în care vor fi nevoite să ia decizii de viaţă şi de moarte, anunţau reprezentanţii Pro TV despre sezonul al doilea.

Serialul „Vlad“ este realizat după un format achiziţionat din Turcia, care a inspirat şi serialul „Ezel“. „Sezonul acesta este mult mai intens, avem mai multă acţiune, mai multă dragoste, mai mult suspans. Este foarte multă muncă în spatele camerelor, dar în momentul în care vedem rezultatele, realizăm că tot efortul depus a dat roade. Ne bucurăm nespus că sezonul doi vine cu noutăţi în distribuţia noastră, cum ar fi Elvira Deatcu şi Anda Sârbei, care joacă roluri cheie în povestea lui Vlad”, a spus producătorul serialului

Serialul Vlad, sezonul 2, episodul 10

Povestea răzbunării este dată peste cap de apariția unui nou personaj misterios, interpretat de Adrian Titieni, care întregește astfel distribuția de excepție a serialului. Îndrăgitul actor îi va da viață lui Iordache, fostul partener de afaceri al lui Cezar. După ce i-a omorât copiii, acesta este pregătit să-l distrugă definitiv pe inginer. „E provocator să apari într-un proiect de televiziune în care anterior s-a vorbit despre personajul tău. Se creează un orizont de așteptări la înălțimea căruia trebuie să te ridici. Personajul e foarte interesant, bine conturat din scriitură, versatil, surprinzător, ceea ce pentru un actor reprezintă o mare încercare.

Conform principiului că toate personajele sunt în noi înșine, mă voi strădui să actualizez anumite abilități pe care, conform teoriei, ar trebui să le conțin. Personajul Iordache va reconfigura anumite strategii pe care, initial, ceilalți le-au creat și va produce răsturnări de relații și situații. Sunt onorat de prezența în această producție de televiziune care pune în fața audienței probleme omenești, lecții de viață și pentru viață”, a dezvăluit Adrian Titieni.