După prima zi de referendum, s-a tras linie, iar acum să vedem ce secții de votare din București și din opt județe au avut prezența 0%. Potrivit datelor înregistrate de Biroul Electoral Central(BEC), cei care au dorit să-și dea consimțământul pentru schimbarea definiției familie din Constituția României, au fost dat năvală la secțiile de votare până la ora 21:00. Astfel că, la finalul zilei referendumului, prezența la vot a fost într-un procent de 5,72%. Însă, există și cazuri în care secțiile de votare au fost ale nimănui, căci niciun cetățean nu s-a prezentat la ele. Potrivit BEC, nu numai în opt județe s-a întâmplat acest lucru, ci chiar și în Capitală. Se pare că în Alba, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Vâlcea și Vaslui a fost înregistrată o astfel de situație.
În Alba, un centru, cel amplasat FOSTA ŞCOALĂ GENERALĂ CU CLASELE I-IV PLAIURI
În Covasna, două centre și anume: CĂMINUL CULTURAL PACHIA și ŞCOALA PRIMARĂ HARALE
În Harghita, patru centre, ce au fost amplasate la: SCOALA PRIMARA RET și CĂMINUL CULTURAL ALMAŞ SĂLIŞTE
La Iași, două centre, amplasate la: ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOȘNA și GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL RECEA
În Mureș, trei centre, amplasate la CĂMINUL CULTURAL BOZENI și CAMIN CULTURAL Ilioara și CĂMINUL CULTURAL SÎNSIMION
Citește și: EXIT-POLL ora 21:00, referendum familie. Ce au votat românii în prima zi
Citește și: Referendum pentru familie: Secție de votare cu prezență 100%
Citește și: Referendum diaspora, secție de votare într-un bar!
La Vâlcea, un centru: ŞCOALA FEŢENI din Râmnicu Vâlcea
În Vaslui, un singur centru, amplasat la: ŞCOALA GHIREASCA
Iar, în cele din urmă, în Capitală. Aici, un singur centru a avut prezența de un procent inimaginabil, de 0% la secțiile de votare. Aceasta a fost amplasată la COLEGIUL NAȚIONAL ”MATEI BASARAB”. De asemenea, o altă premieră a fost și faptul că s-a întâmplat ca doar un singur cetățean să vină la vot în trei secții: ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BARBU DELAVRANCEA” și ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.55; ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.47.