Secrete de la mănăstire. Cum reușesc măicuțele să facă cele mai gustoase mâncăruri

Mulți pelerini care au trecut pragul mănăstirilor din România și-au făcut probleme legate de mâncare, atunci când și-au propus să rămână mai multe zile în lăcașurile de cult.

Cum se gătește la mănăstire

Credincioșii se gândeau că nu vor rezista cu mâncare mănăstirească atâtea zile, poate și fără carne, deoarece multe mănăstiri din România gătesc fără carne. Odată ajunși la mănăstire au rămas uimiți. Mâncarea gătită este una delicioasă.

De multe ori, cei care mănăncă la mănăstiri încearcă să reproducă acasă rețetele, însă niciodată mâncarea făcută acasă nu se compară cu cea făcută de măicuțe. Unul dintre secrete s-a aflat!

Călugării nu folosesc ulei

În primul rând, la mănăstire în perioada postului nu se folosește ulei. Un alt secret este faptul că niciodata la o mănăstire nu se gătește doar pentru călugări sau călugărițe, pentru că sunt așteptați, în permanență, pelerini.

Așadar, cantitatea gătită este una mare, iar când se gătește multă mâncare, aceasta prinde un gust mult mai bun, mai ales dacă aceasta este gătită la ceaun. Un alt secret este mâncarea naturală cu care se gătește, deoarece mănăstirile se gospodăresc singure, așadar legumele sunt cultivate de călugări, iar pentru anotimpul rece se fac conserve toamna. Vă prezentăm mai jos o rețetă delicioasă, gătită exact cum o prepară măicuțele.

Mâncare de ciuperci

Ingrediente:

  • 250-300 g ciuperci
  • două linguri de ulei
  • un ardei capia
  • o lingură de pătrunjel tocat
  • 3 lin­guri de vin
  • o linguriță de făină
  • două lingurițe de pastă de tomate
  • sare și piper după gust

Preparare

Ciupercile curățate și tăiate bucăți și ardeiul tăiat fâșii se pun la călit într-o cratiță, unde se adaugă doar puțină apă, în loc de ulei. După ce s-au călit legumele, se adaugă încă puțină apă și se lasă să fiarbă înăbușit 30-35 de minute.

Se adaugă apoi făina diluată în vin, pasta de tomate, sare, piper și puțin pătrunjel și se lasă să mai fiarbă 15 minute. După ce se oprește focul, se presară restul de pătrunjel.