Ministrul Finanșelor anunșă modificări importante în programul Prima Casă. Eugen Teodorovici afirmă că programul va continua și anul acesta, având prevăzut un plafon de două miliarde de lei, însă până la sfîrșitul lunii februarie se lucrează la modificarea formei sale, pentru a-i conferi o dimensiune mai socială, după cum anunță ministrul.
„Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul ‘Prima Casă’, deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Nu. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern” , a declarat Eugen Teodorovici duminică seara, la Antena 3. Chestionat în privința modificărilor ce vor fi aduse programului, ministrul Finanțelor a precizat că acestea vizează aspecte ce țin atât de suprafața casei, cât și de veniturile celor care doresc să-l acceseze.
„Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi” , a mai spus minsitrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Conform datelor furnizate de MFP, de la prima ediție a programului Prima Casă și până în prezent, au fost acordate 264.578 de garanții și promisiuni, valoarea totală fiind de 23,40 miliarde lei.
Totodată, de la începutul anului 2018 și până la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, numărul garanțiilor acordate era de 17.915, în vreme ce valoarea totală a acestora era de 1,7 miliarde de lei. În plus, au fost înregistrate până la 6.494 promisiuni de garantare.