Urmează vacanța de iarnă pentru elevi! Aceștia vor avea trei săptămâni libere. Cea mai așteptată vacanță, conform structurii noului an școlar, începe în perioada 22 decembrie 2018 și se termină pe 13 ianuarie 2019, școala începând din nou pe data de 14 ianuarie 2019.
A doua vacanță, cea intersemestrială, va fi până pe data de 10 februarie 2019, elevii întorcându-se pe bâncile școlii pe 11 februarie, moment în care va debuta și semestrul al II-lea din noul an școlar.
Pe data de 20 aprilie începe vacanța de primăvară. Aceasta va dura până pe data de 5 mai 2019. Astfel, din 6 mai până în 14 iunie, urmând cursurile. Ulterior, pe data de 15 iunie, elevii pot intra fericiți în vacanță.
Cât despre elevii din clasa a XII-a, aceștia vor termina anul școlar pe 31 mai 2019, timp în care elevii de clasa a VIII-a vor încheia anul școlar pe 7 iunie 2019. Alte zile libere petru elevi și profesori vor fi pe data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, pe 24 ianuarie 2019, de Ziua Principatelor Române, și pe data ded 1 mai, de Ziua Muncii.
Structura anului școlar cuprinde și desfășurarea programului ”Școala Altfel”. Aceasta nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Lucrările scrise semestriale vor avea loc, ca până acum, la finele semestrelor, tocmai după ce se va pargurge programa școlară, adică aproximativ cu trei săptămâni înainte de finalul semestrului. De asemenea, etapele naționale ale olimpiadelor școlare se vor organiza în perioada vacanței de primăvară, conform unui calendar specific.