Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe și amintește de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice. Creștinii știu că, pe lângă regimul alimentar strict, trebuie să se roage mult. Iată o rugăciune de mare ajutor care se rostește în Postul Paștelui.
Postul Mare are ca scop întoarcerea către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti care ne întunecă mintea. În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. Tradiția de 40 de zile a Postului Paștelui are bază în Vechiul Testament, care a fost dusă mai departe de Mesia în Noul Testament: potopul a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice. Postul trebuie însoțit întotdeauna de rugăciune. Cea de mai jos te ajută să te apropii mai mult de Dumnezeu și de sine în perioada de dinaintea Paștelui.
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruinta asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicam din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreuna și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”