Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe data de 10 februarie pe Sfântul Haralambie. Acesta a fost unul dintre cei mai mari făcători de minuni și tămăduitori de boli grave. Rugăciunile către Sfântul Haralambie au făcut minuni și în zilele noastre.
Moaște ale Sfântului se găsesc în biserica Mănăstirii Miclăușeni, din Iași, la Mănăstirea Râșca, la Catedrala episcopală din Galați, la bisericile bucureștene „Sfântul Dumitru (Poșta), “Sfinții Arhangheli (Oțelari), “Sfântul Stelian, la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Stavropoleos, la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” – Mărgeanului din București.
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al treilea după Hristos. Era cunoscut drept tămăduitor de boli, însă a avut un sfârșit tragic. A fost prins și jupuit de viu, însă nu a renunțat nici măcar o clipă la credința sa în Dumnezeu.
„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile! Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată. Amin!”.