Ziua de joi, 28 noiembrie 2019 a fost una de-a dreptul cumplită pentru Maria Cârneci, întrucât îndrăgita interpretă de muzică populară și-a luat rămas bun de la soțul său, răpus de o boală nemiloasă, cancer la colon. Romulus Petrescu, bărbatul care i-a stat alături vreme de 30 de ani, a fost condus pe ultimul drum de familie și toți cei dragi, iar slujba de înmormântare a avut loc la biserica Sfântul Ilie Tesviteanul, din Pipera.
Artista nu și-a mai putut stăpâni lacrimile în acest moment dureros, însă i-a avut alături atât pe prietenii apropiați, cât și pe Eduard, unicul copil, care a încercat din răsputeri să-i aline suferința femeii care i-a dat viață. Totodată, potrivit click.ro, Simona Secrier, văduva lui Mihai Constantinescu, dar și reprezentanți ai muzicii populare, precum Valentin Sanfira și Saveta Bogdan, au ținut să fie lângă Maria Cârneci și să-i prezinte condoleanțele pentru pierderea suferită.
Dan Negru a fost la rândul său prezent la înmormântarea partenerului de viață al cunoscutei soliste, care a apărut adesea în emisiunile sale, mai ales în programele speciale difuzate în noaptea dintre ani. Camuflat cu o șapcă, probabil pentru a se feri din calea obiectivelor aparatelor de fotografiat, celebrul prezentator al Antenei 1 a adus un buchet de flori și a stat până la finalul slujbei de înmormântare. Dominica și Viorel, prieteni de suflet ai cântăreței, au ținut să-i fie alături în această zi tristă . „Ne pare tare rău pentru acest eveniment. Soția mea și Maria au fost ca două surori. Au fost colege de cameră, colege de liceu, am fost la nunta lor acum 40 de ani, am fost la toate evenimentele lor importante, ne cunoaștem de o viață. Maria și fiul au făcut tot ce au putut pentru Romulus, dar atâtea zile a avut de la Dumnezeu. Ne pare tare rău”, au mărturisit aceștia pentru sursa citată.
Romulus Petrescu suferea de cancer la colon, boală cumplită care l-a măcinat în ultimii ani de viață. În urmă cu câteva luni, bărbatul care i-a fost alături Mariei Cârneci timp de mai bine de 3 decenii, a suferit o intervenție chirurgicală dificilă. Deși spera că se va însănătoși, din păcate tratamentul prescris de medici nu a reușit să-l pună pe picioare.
Teribila maladie s-a dovedit a fi mai puternică, astfel că soțul îndrăgitei interprete de muzică populară s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, lăsând un gol imens în inimile tuturor celor care l-au iubit și i-au fost alături în aceste momente grele.