Românul care a fost acuzat de uciderea jurnalistei din Bulgaria a fost eliberat! Tot episodul crimei pare să se complice pe zi ce trece, căci anchetatorii abia acum au mai găsit un indiciu la locul crimei. Acesta a fost reținut în cazut uciderii ziaristei Victoria Marinova. Potrivit informațiilor din presa bulgară, femeia a fost torturată, violată și ucisă. Trupul neînsuflețit a fost găsit de un trecător pe malul Dunării, într-o zonă deloc aglomerată a orașului Ruse.
După ce românul a fost ridicat, i s-a întocmit un dosar pentru uciderea Victoriei, iar toate acestea au fost susținute de procurori. De altfel, oamenii legii au precizat că e sigur că doar un singur om ar fi putut să-i facă așa ceva, dat fiind și traumatismul la cap suferit de femeie. Însă, în seara de 9 octombrie acuzatul a fost eliberat. Poliția din Bulgaria a declarat că românul este acum liber deoarece nu mai este considerat suspect pentru crimă, dar va rămâne sub observație.
Șeful Poliției din Ruse a declarat că cetățeanul român a fost în arest doar 24 de ore pentru ca anchetatorii să-i poată verifica albiul.În prezent, nu ar exista probe care să-l scoată pe român vinovat. Dar, următorul pas după verificarea alibiului este compararea probelor ADN de la locul crimei cu cele ale cetățeanului suspect. ”Avem în detenţie un individ al cărui alibi se confirmă şi nu este suspectat de comiterea crimei”, a declarat Theodor Atanassov, șeful Poliției.
Dar, cum a intrat acesta în atenția polițiștilor? Potrivit observator. ro, românul, în ultimele zile dinaintea crimei, s-ar fi plimbat prin oraș fără vreun scop anume, fără vreo direcție clară. În acest moment, Theodor Atanassov a declarat că autoritățile verifică mai mulți suspecți, însă nu e loc de stabilirea unui criminal acum. Informațiile din presă relevă că în acest caz a mai fost arestat de curând un alt suspect. Ultimele detalii care au răstălmăcit și mai mult ancheta a fost găsirea unui alt obiect la locul faptei, obiect pe care oamenii legii l-ar fi ignorat inițial. La locul crimei, polițiștii au găsit după ceva timp prețios, un tricou roșu, ascuns în iarbă.