Pandemia de coronavirus din Italia și Spania îi face pe mulți dintre românii aflați la muncă în străinătate să se întoarcă în România.
Fie că e vorba de oameni rămași fără joburi, fie că e vorba de grupuri de romi repatriați cu zboruri umanitare, românii se întorc în țara mamă într-un număr impresionant.
Conform unor statistici oferite de Poliția de Frontieră, citată de Libertatea, doar în ultima săptămână s-au întors din străinătate 92.000 de oameni.
Majoritatea au intrat în țară prin vămile din vestul României (69.000 de oameni), restul fiind repatriați cu avioanele. În total, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivel național sunt izolate la domiciliu 110.000 persoane, în timp ce 6.150 de oameni sunt în carantină.
De asemenea, autoritățile au menționat că au interzis intrarea în țară a 9 cetățeni străini, care nu au îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
Conform legii, toți oamenii care intră în România în această perioadă, indiferent din ce țară vin, sunt trimiși în centre de caratină pentru 14 zile.
Chiar și așa, incidentele nu lipsesc. La Cluj-Napoca, miercuri 25 martie, un grup de 80 de cetățeni români sosiți cu avionul din Dortmund, au făcut un scandal monstru pentru că nu doreau să intre în carantină. Reprezentanții Aeroportului au chemat trupele speciale ale jandarmeriei pentru a-i calma pe oamenii nervoși.
Ulterior, oamenii au fost urcați în microbuzele SMURD și transportați la diferite centre de carantină. În cazul persoanelor care vin în România cu mașina, acestea sunt escortate de către polițiști până în județul de reședință.
Tot miercuri, 25 martie, autoritățile din Geneva, Elveția, au anunțat că au trimis în România un grup de 72 de romi care nu mai puteau trăi pe străzile elvețiene, fără nicio sursă de venit sau hrană.