Țineți pop corn-ul aproape, deoarece vineri seara de la ora 20:30, începe emisiunea Românii al talent, de la Pro TV, unde vor fi numere din ce în ce mai interesante, care îi vor cuceri pe cei patru jurați, dar și pe telespectatori.
23:23 – Patric Hanganu din Moldova i-a emoționat pe jurați: „Cânt la petrecere, până acum am cântat în stradă. Am crescut în sudul Moldovei, în raionul Cantemir. Tatăl meu lucra în câmp, mama la o fabrică de mezeluri. Ne mai duceam pe deal cu vacile, cu oile, făceam și noi cum puteam bani. Am lucrat foarte mult. Dintr-o glumă am început să cânt în subteran, am lucrat în construcții. Erau momente când făceam câte 5, 7, 10 lei. Am ajuns într-o perioadă când eram foarte tare batjocorit de toți. Oamenii spuneau de mine că umblu la cerșit. Mama când a aflat prima dată… A fost foarte greu. Am vrut să demonstrez că nu sunt cum spun ei. A fost un chin pentru mine”
23:10 Îndrăgostiți și talentați, Dilu și Dila au o mare fană: Eva, fiica Andrei, îi admiră pe Youtube
22:27 Alyn Arhire, dansatorul bucureștean care l-a impresionat în special pe Mihai Petre
22:00 O unguroaică… fermecătoare!
21:37 Andra nu și-a putut lua ochii de la ei
21:09 Daniela Istrate, o româncă stabilită în Italia, i-a cucerit doar pe Andra și Florin Călinescu. Fata nu a mers mai departe!
20:57 Maria Alexandra, o prezență cu totul deosebită pe scena Românii au talent!
20:48 După un astfel de moment, cu siguranță copiilor le va plăcea chimia și fizica
20:43 Cei de la Oneway BBoys din Brașov merg mai departe!
20:30 A început show-ul! Românii talentați sunt gata să dea totul în seara aceasta de preselecții!
Mihi Petre va fi cucerit și pe 6 martie de vocea unui concurent de la care nu avea așteptări foarte mari, atunci când acesta a urcat pe scena Românii au talent. ”Deși nu ai studii, am avut senzația că am avut un profesionist în fața mea”, va spune Mihai Petre după ce va asculta melodia interpretată de acesta.
Jurații vor fi din nou cuceriți de un copil. La doar 13 ani, un băiat va cânta mai bine decât un profesionionist. ”Eu trăiesc ceea ce cânt”, va spune copilul care mai recunoaște că se pregătește să devină…doctor. ”Mă pregătesc pentru doctorat, deja. Peste un an pot da doctoratul, la Viena. Voi fi doctor în muzică la doar 14 ani.”
Andi Moisescu va fi impresionat de concurenții care vor prezenta momente speciale care ascund povești impresionante de viață: ”Ți-ai găsit drumul, fără doar și poate” îi va spune unei concurente care va declara că s-a simțit mereu diferită, iar unui tânăr care își dorește să câștige premiul cel mare pentru a mulțumi familiei lui pentru susținere îi va face o declarație emoționantă: ”Excepțional, m-a făcut să simt nevoia să mă ridic în picioare”.
Ce îl va face pe Smiley să spună despre el și Pavel că ”nimeni nu are grijă de noi”, aflăm vineri seara. Tot în această ediție, doamnele vor avea parte de un moment special, cu ocazia zilei femeii! O trupă de băieți, formată în urmă cu doar 2 luni, va urca pe scenă și va oferi un dans de neuitat: ”Nu facem streaptease, rămânem în boxeri și bocanci”, vor spune aceștia.