Românii au talent a avut parte de un debut de sezon mai slab ca niciodată! Pro TV a bifat startul celui de-al zecelea sezon al show-ului, dar cifrele oficiale ale emisiunii au fost sub toate celelalte ediții de debut.
Mai exact, dacă până în acest moment, show-ul nu a coborât sub trei milioane de telespectatori, anul acesta, Românii au talent a fost urmărit de 2,6 milioane de persoane din întreaga țară.
Cu toate acestea, Românii au talent își păstrează supremația. Ca de fiecare dată, cifrele au fost duble și chiar triple față de Antena 1 și Kanal D.
Este adevărat că diferențele s-au mai diminunat față de anii trecuți. Paginademedia.ro a prezentat audiențele obținute de show-ul Românii au talent în debutul celui de-al zecelea sezon
Astfel, pe segmen național, show-ul Pro TV a avut, la prima ediție, peste 2,6 milioane de telespectatori în fiecare minut de difuzare. Cifrele sunt mult sub debutul de anul trecut, cu aproape un milion de persoane.
Vă readucem aminte că sezonul nouă, cel din 2019, a avut la prima ediție, difuzată pe 8 februarie, peste 3,5 milioane de telespectatori la nivelul întregii țări. În 2018, show-ul de pe Pro TV care a debutat pe 16 februarie, a avut în jur de 3,4 milioane de telespectatori.
Pro TV poate să scoată însă șampania de la rece. Postul din Pache Protopopescu a avut cifre mai mult decât duble față de locul secund, ocupat de Kanal D, care a fost urmărit pe același interval de 1,1 milioane de persoane.
Kanal D a avut pe același interval serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha”, urmat de ”Bravo, ai stil”. Antena 1 a programat două filme, Lucy (cu Scarlett Johanson și Morgan Freeman) și John Wick.
În urban, Românii au talent a bifat 1,3 milioane de persoane, cu peste 500.000 de persoane mai puține față de debutul din 2019. Cifrele însă au rupt și au fost și de trei ori mai mari decât cele obținute de locul al doilea, ocupat de Kanal D.
Pe comercial, publicul tânăr a fost tot la Pro TV. Show-ul de talente a fost urmărit de puțin peste 560.000 de persoane și a obținut o cotă de piață de 41,8%.