Rezultate PISA 2018: România, ia aminte! Țara în care elevii nu au evaluare națională și totul la școală e gratuit, pe primul loc

România a picat testele PISA 2018, iar țara europeană care le dă o lecție usturătoare chiar și marilor state de pe continent nu e vreuna extraordinar de bogată ori cu o istorie universitară largă. Estonia a reușit să fie pe primul loc în Europa la testele PISA, iar rețeta succesului poate fi aplicată de oricine, dacă dorește.

Rezultate PISA 2018 și rețeta succesului estonian

Estonienii au reușit să se ridice după ce au pus sistemul de învățământ pe primul loc, înainte de orice. Încă de la grădiniță, cadrele didactice pun accent pe învățarea copiilor în a-și gestiona propriile emoții, fapt care îi ajută mult când ajung adolescenți, căci diferența între tinerii înstăriți și cei defavorizați scade.

Înainte să ajungă la școală, după ce pleacă de la grădiniță, elevii primesc un card care specifică abilitățile pe care educatorii le-au observat la ei, astfel încât învățătorii să știe pe ce să pună accent.

Părinții plătesc doar la grădiniță

Elevii sunt tratați la fel, indiferent de abilitățile lor, iar pe acest concept s-a mers de la bun început când s-a pus în acțiune reforma educațională. Evident că se ține cont de elevii olimpici, de genii, dar școala nu va face niciodată o segregare în acest sens.

De altfel, în Estonia nici măcar nu există evaluare națională, cea pe care elevii români o dau la sfârșitul clasei a VIII-a înainte de a intra la liceu.

Unul dintre motivele pentru care sistemul educațional din țara baltică performează este libertatea pe care profesorul o are la catedră: acesta poate preda în modul personal lecțiile, de cele mai multe ori prin joc și distracție. Căci da, profesorul este în primul rând prietenul elevului în Estonia.

Părinții plătesc doar la grădiniță pentru copiii lor, o taxă de 80 de euro aproximativ, iar din prima zi de școală până în ultima aceștia nu mai dau niciun ban, totul fiind gratis.

Așadar, în Estonia nu ai să vezi că se percepe fondul clasei sau fondul școlii ca la noi.

„Gratuit în Estonia înseamnă într-adevăr gratuit. Nu plătești pentru manuale, auxiliare, pentru masa de prânz de la școală sau pentru transport”, notează edupedu.ro.