Rezultate BEC: Prezență masivă la vot în județele în care Dăncilă a câștigat în primul tur

Duminică, 24 noiembrie 2019, peste 18 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a vota viitorul președinte al țării și, chiar dacă prezența până în momentul de față este ceva mai redusă comparativ cu primul tur de scrutin, în unele județe din țară românii s-au înghesuit încă de la primele ore ale dimineții în secțiile de vot, pentru a pune ștampila pe candidatul considerat potrivit să dețină cea mai importantă funcție în stat.

Olt și Teleorman, județele fruntașe la vot

Mai concret, în Olt și Teleorman și-au exprimat deja opțiunea 15,4 %, respectiv 14,67% din totalul cetățenilor înscriși pe liste, conform datelor comunicate de Biroul Electoral Central. De altfel, acestea sunt regiunile care i-au adus Vioricăi Dăncilă un număr impresionat de voturi pe 10 noiembrie, propulsând-o, practic în turul al doilea, în detrimentul candidatului USR, Dan Barna.

Prezență masivă la urnele de vot se înregistrează și în județul Constanța, unde s-au prezentat la urne 14,43% dintre cetățenii cu drept de vot, în condițiile în care s-au scurs doar 5 ore de la deschiderea secțiilor. La polul opus se află Harghita ( 4,77%), Covasna (5,25%) și Suceava (8,34%), unde românii s-au prezentat, cel puțin pentru moment, într-un număr neașteptat de mic. Votul continuă, însă, pe întreg teritoriul țării până la ora 21:00. În cazul cetățenilor din Diaspora, acesta ar putea fi prelungit până la ora 24:00, în cazul în care vor mai exista la coadă alegători care nu au apucat să voteze.

Viorica Dăncilă a votat dis-de-dimineață

Nerăbdătoare să-și exprime opțiunea de vot, Viorica Dăncilă a ajuns la Colegiul Sfântul Sava din Capitală încă de la primele ore ale dimineții. La ieșirea de la urne, candidatul Partidului Social Democrat i-a îndemnat pe alegătorii români să-i urmeze exemplul, întrucât „cine se scoală de dimineață ajunge departe”.

Am votat pentru o Românie care să meargă înainte, nu spre o vreme când nu aveam drepturi, am votat pentru un mandat la Cotroceni în care să vedem mai multă implicare, muncă şi devotament faţă de poprul român. Am votat din inimă şi cu inima pentru România. Cine se scoală de dimineaţă ajunge departe, nu eu hotărăsc, românii hotărăsc”, a declarat fostul prim-ministru, adăugând că va aștepta decizia românilor la sediul de partid.